Mâine : Referendum şi alegeri europarlamentare

0
439

Românii îşi vor alege pe 26 mai reprezentanţii în Parlamentul European şi în aceeaşi zi are loc şi referendumul pe teme legate de justiţie, convocat de preşedintele Klaus Iohannis. Cetăţenii vor vota în aceleaşi secţii de votare, cu aceleaşi ştampile, pe trei buletine de vot.

Secţiile de votare sunt deschise între orele 7:00 şi 21:00. La ora 21:00 mai pot vota doar alegătorii care se află în sala unde se votează. În străinătate se votează între 7 şi 21 ora locală. Dacă sunteţi omis din lista permanentă, veţi fi înscris pe o listă suplimentară. Bucureştenii trebuie să voteze la secţia unde sunt arondaţi, ei neputând vota pe listă suplimentară în alt sector. Ambele voturi (pentru europarlamentare şi referendum) vor fi date în aceleaşi secţii de votare.

Pe 26 mai românii votează reprezentanţii în Parlamentul European. România are alocat un număr de 32 de reprezentanţi, care sunt aleşi în sistem proporţional, pe liste închise; există o singură circumscripţie. Cu alte cuvinte, fiecare partid primeşte mandate direct proporţional cu numărul de voturi obţinute. Mandatul unui europarlamentar este de 5 ani. Tot mâine o să aibă loc şi un referendum pe teme legate de justiţie, convocat de preşedintele Klaus Iohannis.