Anchetă finalizată în dosarul Colectiv

0
267

Parchetul General a finalizat ancheta în dosarul Colectiv, mai multe persoane, printre care şi acţionarii clubului, urmând să fie trimise în judecată pentru ucidere din culpă, procurorii menţionând că “în indolenţa vecină cu intenţia au impus condiţii pentru atragerea unui public numeros”.

“În indolenţa vecină cu intenţia, la organizarea spectacolelor, prin clauze contractuale inculpaţii au impus repetat condiţii de atragere a unui public cât mai numeros în beneficiul propriei societăţi, deşi erau conştienţi de riscurile datorate spaţiului impropriu şi măsurilor neluate privind situaţiile de urgenţă”, arată procurorii într-un draft al rechizitoriului. Unul dintre cei prezenţi în club a descris momentele de groază din Colectiv şi cum a încercat să se salveze cu berea din sticlă.

“Am mers pe burtă şi datorită faptului că aerul devenise irespirabil mi-am scos puloverul, l-am udat cu berea care o mai aveam în sticlă şi mi-am acoperit căile respiratorii. Cu toate acestea puloverul s-a impregnat cu miros de fum într-un timp scurt. Am continuat să mă târăsc până când am observat o fantă de lumină şi m-am deplasat în direcţia respectivă, trecând pe lângă persoane care erau întinse pe jos şi gemeau. Se auzea cum cineva lovea în uşa de acces şi striga după ajutor. M-am îndreptat în direcţia respectivă, uşa a fost deschisă şi cu şuvoiul de mulţime am ieşit şi eu.”, se arată în declaraţia unui tânăr prezent în noaptea incendiului în clubul Colectiv.

Totodată, din declaraţiile suspectului Moise Marian rezultă că a încercat să folosească extinctorul pus la dispoziţie de debarasatorul Stanciu Viorel, mai înainte de începerea spectacolului, însă a constat că nu funcţionează, fiind expirat.

În dosar, procurorii menţionează că, în incinta clubului Colectiv, exista un afiş, într-un loc vizibil, în care în care se anunţa că se interzice folosirea focul şi a articolelor pirotehnice în cadrul clubului, inclusiv „spectacole cu foc deschis şi jocuri de artificii”, măsură despre care anchetatorii susţin că era una formală, întrucât spectacole pirotehnice s-au folosit şi în alte rânduri.

“Deşi formal s-a interzis folosirea focului deschis, în realitate inculpaţii au permis utilizarea pe scară largă a acestuia în incinta Clubul Colectiv”, susţin procurorii, precizând că, pentru a asigura consumul de tutun, existau scrumiere “ inclusiv pe poliţele ataşate stâlpilor de beton armat tapetaţi cu spumă poliuretanică, precum şi pe tot mobilierul clubului din spaţiul public şi administrativ”.

De altfel, se menţionează în dosar că şi cei trei acţionari au recunoscut că cel puţin într-o ocazie, au permis şi desfăşurarea unor evenimente cu reprezentaţie artistică ce includea folosirea focului deschis. Astfel, procurorii au depus la dosar înregistrări de la alte concerte, evenimente care au avut loc în Colectiv, fiind folosit focul în alte show-uri. În acest sens, anchetatorii dau exemplu un evenimet din data de 07 aprilie 2014.colectiv