Despre imunitatea parlamentară la francezi

0
46

Parlamentul francez, mai exact Assemblee Nationale, corespondentul Camerei Deputaţilor de la noi, s-a trezit, la 11 februarie a.c., cu o solicitare din partea justiţiei de ridicare a imunităţii deputatului şi primarului de Levallois – Perret, Patrick Balkany (UMP), foarte apropiat de Nicolas Sarkozy, acuzat de fapte de corupţie, fraudă fiscală şi spălare de bani de Parchetul Naţional Financiar, omologul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Judecătorii de instrucţie Renaud Van Ruymbeke şi Patricia Simon, cunoscuţi din anchete anterioare, care au răzbit din presa din Hexagon, dispun de probe riguroase împotriva celui căruia îi solicită ridicarea imunităţii parlamentare, pentru a-l pune sub control judiciar. Păienjenişul de afaceri în care este prins deputatul UMP Patrick Balkany este unul impresionant, din moment ce i s-a descoperit o vilă la Marrakech, în Maroc, şi alta la Saint Martin, în Antile, pe lângă bănuiala însuşirii unui „mărunţiş” de 5 milioane de dolari (4,4 milioane de euro), viraţi, în 2009, într-un cont deţinut la banca Commerzbank din Singapore de un şeic saudit, Mohamed ben Issa al-Jaber, antreprenorul unui proiect faraonic de 950 milioane de euro la Levallois – Perret. Patrick Balkany mai este agăţat şi cu alte fapte de corupţie. Presa franceză a prezentat cu detaşare cazul, în zilele din urmă, reiterând dispoziţiile care asigură parlamentarilor un regim juridic derogatoriu dreptului comun. Imunitatea parlamentară în Franţa este reglementată prin articolul 26 al Constituţiei: „Aucun membre du Parlament ne peut faire l’objet, en matiere criminelle ou correctionnelle, d’une arrestation ou de toute autre mesure privative ou restrictive de liberte qu’avec l’autorisation du bureau de l’assemblee dont il fait partie. Cette autorisation n’est pas requise en cas de crime ou delit flagrant ou de condamnation definitive”. Cu alte cuvinte, ca principiu general, imunitatea este menită a proteja legislatorul, care nu poate face obiectul presiunii din partea puterii politice, juridice sau al intereselor private şi de a asigura independenţa sa la vot. Şi la francezi, autorizarea biroului Assemblee Nationale este automată în caz de crimă, delict flagrant sau condamnare definitivă şi poate fi acordată – prin deliberare – când un parlamentar face obiectul în materiei criminală, corecţională, unei arestări sau măsuri privative sau restrictive de libertate. După revizuirea constituţională din 1955, Senatul a refuzat, în şapte rânduri, 17 solicitări ale justiţiei de ridicare a imunităţii unor senatori, ultimul caz, extrem de mediatizat, fiind al antreprenorului Serge Dassault, căruia i s-a refuzat de două ori ridicarea imunităţii, el însuşi solicitând-o, afirmând că doreşte să-şi probeze nevinovăţia în afaceri legate de oraşul Corbeil-Essonnes, la care fusese primar între 1995-2009. Assemblee Nationale s-a arătat mai cooperantă: din 14 solicitări, la cele mai multe biroul său a răspuns pozitiv. În comparaţie cu Assemblee Nationale şi Senatul din Franţa, maşinăria comisiilor juridice din Parlamentul României funcţionează ca unsă. Indignarea de circumstanţă survine când comisiile juridice chiar încearcă să se dumirească despre ceea ce este vorba, în solicitările primite, reprimându-şi temporar entuziasmul. Partea proastă a lucrurilor este că nimeni la Comisia Europeană sau Consiliul European nu ia în seamă cât de departe… faţă de francezi, sunt românii. În sensul bun, adică cel al recomandărilor de toate felurile.