Balcaniada de atletism indoor de la Istanbul / Marius Buşcă, record personal la 3000 de metri

0
363
Marius Buşcă

Proaspăt campion naţional în sală la 3000 de metri, Marius Buşcă, atletul legitimat la CSM Craiova, a stabilit un record personal de 8,24,88 min la concursul din cadrul Balcaniadei de la Istanbul, dar nu a reuşit să se claseze pe podium. Buşcă a sosit la o secundă şi jumătate distanţă de sârbul clasat pe ultima treaptă a podiumului, care a obţinut medalia de bronz. Ritmul cursei a fost unul destul de ridicat, fiind impus de un kenian naturalizat de turci. „A fost un concurs foarte frumos, foarte reuşit, m-am mobilizat încă din prima zi, în timpul cursei am urmărit să fac ce ştiu, să mă duc pe timpul şi posibilăţile mele, pentru că era greu să menţii acelaşi ritm cu primii doi clasaţi. Până la urmă sunt mulţumit că mi-am făcut record personal, am ieşit pe doi cu echipa României, am contribuit şi eu cu 12 puncte. A fost o cursă reuşită în ceea ce mă priveşte”, a declarat Marius Buşcă. Altfel, sportivii români au câştigat, sâmbătă, patru medalii de aur, trei de argint şi două de bronz, la Campionatele Balcanice indoor de atletism de la Istanbul. Medaliile de aur au fost obţinute de Bianca Răzor (400 metri – 54,17), Mihaela Nunu (800 metri – 2:04,16), Cristina Sandu (triplusalt – 13,27 m) şi Anca Heltne (greutate – 18,02 m). Atletul Andrei Gag a încheiat întrecerile cu record personal, el clasându-se pe locul doi la aruncarea greutăţii, cu 20,17 m. Tot cu argint a fost recompensată şi Alina Rotaru, la lungime, cu 6,45 metri. Locul secund a mai fost ocupat de Ancuţa Bobocel, la 1500 m (4:18,24). Medaliile de bronz au fost câştigate de către Ioan Zăizan, la 1500 metri (3:44,16) şi de Cristina Casandra, la 3000 m (9:19,11). În clasamentul pe echipe, România a devansat Turcia, în timp ce la masculin, ordinea a fost inversă, gazdele terminând pe prima poziţie.

Ioan Piţigoi, campion naţional la 60 de metri

La campionatele naţionale în sală de juniori I, desfăşurate sâmbătă şi duminică în capitală, Ioan Piţigoi a fost cel mai rapid în cursa de 60 de metri plat, cu un timp de 6,98 secunde. Sportivul legitimat la CSM Craiova şi-a devansat urmărutorul cu cinci sutimi. Al doilea sportiv al CSM Craiova care a intrat în cursă week-end-ul trecut, Lozan Radu, a încheiat proba de 400 de m pe locul 24, cu un timp de 54.20 secunde.