Poliţiştii Serviciului Rutier Dolj îi avertizează pe conducătorii auto că până duminică seara judeţul Dolj se află sub cod portocaliu de ninsoare şi viscol, existând posibilitatea ca situaţia să devină şi mai gravă, impunând instituirea chiar a unui cod roşu, motiv pentru care îi avertizează pe conducătorii auto că trebuie să fie pregătiţi pentru a circula în condiţii de iarnă. Cel mai bine ar fi să se evite deplasările în această perioadă. Dacă va fi nevoie, oamenii legii vor închide tronsoanele de drum pe care apar probleme.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, au anunţat că, până duminică, 26 ianuarie a.c., ora 18.00, judeţul Dolj este printre judeţele aflate sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, ninsorile vor fi abundente, stratul de zăpadă va depăşi local 30-40 cm, iar vântul va sufla cu peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.
Din acest motiv, în această perioadă sunt necesare măsuri speciale de precauţie pentru conducătorii auto, iar dacă vor porni la drum, aceştia trebuie să se informeze înainte despre starea drumului pe care doresc să circule. Principala recomandare a poliţiştilor de la Rutieră este ca şoferii să nu pornească la drum în acest week-end, decât dacă este absolut necesar şi atunci să fie dotaţi corespunzător pentru a circula în condiţii de iarnă.
„Este foarte important ca autovehiculele cu masa totală mai mare de 3,5 tone să fie dotate cu lopată, materiale şi lanţuri antiderapante. Asiguraţi-vă că instalaţiile de climatizare şi de dezaburire sunt în stare de funcţionare! Dotaţi-vă autovehiculul cu anvelope specifice sezonului rece sau cu lanţuri antiderapante. Poliţiştii de la Rutieră vor fi prezenţi în trafic şi vor oferi informaţii cu privire la starea tuturor drumurilor din judeţ”, a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.