ISU Dolj, la ceasul bilanţului

0
360

În prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene, ieri, la sediul Prefecturii Dolj, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj şi-au prezentat bilanţul activităţilor defăşurate pe parcursul anului 2013. Obiectivul fundamental al întregii activităţi desfăşurate la nivelul instituţiei a vizat eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a  situaţiilor de urgenţă, în vederea menţinerii sub control a riscurilor identificate şi asigurarea stării de normalitate în comunităţile din zona de competenţă. Astfel, în anul 2013 ISU Dolj a primit, prin intermediul SNUAU 112, 22.639 apeluri, în medie 68 pe zi.  Din acestea 7.327 au constituit situaţii de urgenţă, în medie 20 pe zi. Comparativ cu anul 2012 numărul acestora a crescut cu 44%, ca urmare a preluării solicitărilor de răspuns pentru acordarea prim-ajutorului medical calificat.  Din cele 7.327 situaţii de urgenţă, 383 au fost incendii, 233 incendii de vegetaţie uscată, 192 intervenţii pe linie de protecţie civilă şi dezastre, 50 acţiuni de protecţie a comunităţilor, 20 intervenţii pentru asistenţa persoanelor, 6.449 intervenţii S.M.U.R.D. Cu toate eforturile depuse, în urma incendiilor produse în judeţ 5 persoane au decedat, iar alte 15 au suferit diferite traume.  În schimb, pe timpul intervenţiilor au fost salvate 25 persoane (19 adulţi şi 6 copii). Pentru anul acesta, salvatorii îşi propun să fie şi mai eficienţi şi să-şi îndeplinească datoria corespunzător.