Cum a eşuat „planul de la ora trei”!

0
36

În faţa comisiei parlamentare „Decembrie 1989”, generalul Iulian Vlad relata, la vremea respectivă, un episod, deloc insignifiant, reluat undeva în corpul revistei intitulată „Vinovatul de serviciu”, editată de „Cotidianul”, publicaţia condusă de Cornel Nistorescu, dar şi în dialogul maraton cu Mihai Alex Stoenescu, apărut sub titlul „Securitatea nu poate fi reabilitată” (Ed. Rao – 2018). În noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, agitaţia se subînţelege, la cabinetul 1 şi 2, ca de altfel în tot sediul CC al PCR, unde se afla toată conducerea partidului, atinsese punctul de fierbere al apei. După ora trei, povesteşte Iulian Vlad, acesta ar fi avut o discuţie cu generalul Vasile Milea, epuizat psihic, extrem de afectat, încât plângea. Era terminat. Îl terminase Nicolae Ceauşescu şi sistemul. „Lui Vasile Milea, relatează Iulian Vlad, i-am spus că trebuie să îl arestăm pe Nicolae Ceauşescu. Dumneavoastră aveţi forţă afară, iar eu în interior. La care Milea mi-a spus: dragul meu, nu pot, nu mai sunt în stare”. La nici şapte ore, de la propunerea generalului Iulian Vlad, puţin după ora 9:30, Vasile Milea se sinucidea. Ceea ce a urmat se ştie. Care ar fi fost cursul evenimentelor, în cazul că planul de la ora trei ar fi reuşit, nu se ştie. Îl arestau pe Nicolae Ceauşescu. Să admitem. Ce făceau cu el? O lovitură de palat, o lovitură dată de Securitate – singură – comporta riscuri imense. În primul rând nu se punea problema cine să îl înlocuiască, ci forţa care să dea lovitura şi să fie ascultată, legitimată de populaţie, şi eventual de partid. Deşi partidul, un „elefant cu picioare de lut”, se spulberase în câteva ore. Ăsta era partidul. În România nu se putea da decât o lovitură militară, cu instituirea unei tranziţii provizorii pe o durată limitată şi cu preluarea atribuţiilor statului de către armată. În noaptea de 21 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu înfiinţase ilegal un comandament militar unic în clădirea CC al PCR, desemnându-l pe Vasile Milea comandant, motiv pentru care acţiunile din 21 decembrie ziua şi 22 decembrie noaptea i-au aparţinut. Postelnicu şi ceilalţi l-au secondat. Motivele morţii lui Vasile Milea rămân doar presupuse. Dăduse ordine să se tragă, adică transmisese verbal ordinul lui Nicolae Ceauşescu, căruia i-a fost fidel întotdeauna. Iulian Vlad considera, pe când încă mai era în viaţă, că Nicolae Ceauşescu a pierit pe mâna sovieticilor, dar şi a celorlalţi. Cel mai mult s-a temut de sovietici, a avut momente de premoniţie. Dar nu doar ruşii şi americanii, cum conveniseră în Malta, liderii Gorbaciov şi Bush senior, ci şi francezii, ca să nu mai vorbim de serviciile de informaţii sârbeşti şi ungare, care au jucat un rol major. Şi încă un aspect. Dacă Securitatea nu avusese nicio legătură cu KGB-ul, cum nu avusese nici Miliţia, Armata chiar şi după evenimentele din Cehoslovacia, nu îţi modificase… strategia. Întâlnirile în cadrul Tratatului de la Varşovia rămăseseră „viabile”, grupe de ofiţeri lucrau împreună, iar schimbul de cadre, trimise în concedii de odihnă, nu a fost niciodată sistat. S-a crezut că Securitatea îi este fidelă „până la moarte” lui Nicolae Ceauşescu, ceea ce a fost un scenariu greşit. De aici şi toată campania deşănţată şi distructivă care a urmat. Grupurile de devastatori au fost un melanj între elemente intruite în Ungaria, şi revoluţionari mai violenţi, inclusiv interlopi. Reactivarea unor conserve, precum generalii Nicolae Militaru, Vasile Ionel – trecuţi în rezervă pentru incompetenţă – şi care au mai fost, nu era deloc întâmplătoare. Cel care a încercat să intre în relaţii cu consulatul sovietic de la Constanţa, şi ambasada sovietică de la Bucureşti, a fost Nicolae Militaru. Ziua cea mai sângeroasă a Revoluţiei din decembrie 1989 rămâne 23 decembrie: printr-o diversiune teroristă, zeci de oameni au fost ucişi în „măcelul de la Otopeni”. Militarii trimişi să apere cele două puncte de intrare ale Capitalei, au fost întâmpinaţi cu o ploaie de gloanţe, trase de alţi militari, informaţi că vor fi atacaţi de terorişti. În acelaşi timp, de pe clădirile din zona Pieţei Palatului, tot din Capitală, „cineva” deschidea focul asupra soldaţilor din stradă. Palatul Regal şi Biblioteca centrală au devenit ţintele unui tir incredibil, apoi au fost incendiate. Când colonelul Gheorghe Trosca, şeful USLA, a primit ordin să se deplaseze la sediul Ministerului Apărării, echipajul său a fost întâmpinat cu foc necruţător, în care şi-a pierdut viaţa împreună cu încă patru ofiţeri. În zilele care au urmat, lideri ai lumii libere, George Bush senior, Francois Mitterand, Margaret Thatcher, felicitau noua putere de la Bucureşti, cu emanaţii săi: Silviu Brucan – acuzatorul diversionist -, Gelu Voican Voiculescu, revoluţionar conştient, perfect lucid, cult, cel mai bine informat asupra unei revoluţii – a fost primul care a avut ideea suprimării lui Nicolae Ceauşescu -, Dumitru Mazilu – omul jocurilor duble -, Alexandru Bîrlădeanu, Sergiu Nicolaescu şi care au mai fost. Ion Iliescu, simbolul Revoluţiei, dacă îi putem spune aşa, este acum acuzat.