O familie cu opt copii trăieşte doar din alocaţii – Crăciunul, aşteptat cu speranţă la Ţiu

1
90

Crăciunul, sărbătoarea care ar trebui să aducă, peste tot în lume, bucurie şi ceva mai mult belşug, îi va găsi pe cei din familia Băcescu şi anul acesta la fel de săraci. Pentru cei opt copii o casă bine încălzită, masa cu produse tradiţionale, cadourile aşezate sub brad, aroma portocalelor sau jucăriile sunt doar vise la care nici nu îndrăznesc să se gândească. Privesc cu jind spre curţile vecinilor, unde seara se opresc să admire decoraţiunile şi jocurile de lumini, pe care cei mai înstăriţi le-au pus în geamuri. De când se ştiu, trăiesc în satul Ţin, din comuna Cernăteşti, într-o casă de chirpici, veche, care acum stă să cadă. Tatăl lor a murit în urmă cu şapte ani şi au rămas în grija mamei. Supravieţuiesc, de pe o lună pe alta, doar din alocaţii.

Îi cunosc bine toţi din sat. Locuiesc pe o ridicătură de pământ, într-o curte mică şi sărăcăcioasă, delimitată de un gard ştirb, printre care se zăreşte casa dărăpănată, în pragul căreia ies, în fiecare dimineaţă, şase din cei opt copii. Zilnic, au aceleaşi griji pentru a supravieţui. Nu au bani, aşa că, în acest sezon rece, merg prin sat la adunat de vreascuri pentru a se încălzi. Din cauza sărăciei, trei dintre cei opt copii, două fete şi un băiat, adică cei mai mari, au renunţat la şcoală imediat după absolvirea gimnaziului. Acum sunt toţi trei la vârsta majoratului. Fetele s-au angajat la o spălătorie auto din Craiova, muncesc zilnic şi nu au cum să mai ajungă acasă, nici măcar la sfârşitul săptămânii. Din banii câştigaţi abia reuşesc să supravieţuiască. Băiatul a rămas acasă, nu are nici un venit, dar încearcă să rezolve din treburile gospodăreşti, când ceilalţi cinci fraţi ai săi mai mici merg la şcoală.

Unul dintre copii a ajuns la liceu, în Craiova

Unul dintre cei cinci copii care frecventează şcoala, Florin Băcescu, a reuşit să ajungă elev la liceu. Este în clasa a IX-a la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară (fostul Liceu LIA) din Craiova. Veniturile mici ale familiei sale îi fac drumul spre studii tot mai greu. Din lipsa banilor, a fost nevoit să întrerupă pentru mai bine de o lună frecventarea cursurilor. Face naveta zilnic spre Craiova, iar abonamentul de transport este de 220 de lei, în timp ce alocaţia nu depăşeşte 40 de lei. Povestea sa a fost descoperită de fundaţia World Vision – filiala Dolj, care s-a angajat să-l sprijine, dar numai pentru o perioadă, prin intermediul unui proiect.

Nu îşi permit să-şi cumpere rechizite

Florin este un model şi pentru fraţii mai mici. Este singurul membru al familiei care a reuşit să ajungă la liceu şi îşi doreşte să continue studiile. Speră ca şcoala să-l pregătească să scape din sărăcia lucie în care trăieşte. Şi mezinii familiei vor să-i calce pe urme.  „Toţi cei patru copii mai mici de 13, 12, 10 şi 7 ani, care merg zilnic la şcoală. Deocamdată, aici, în comună. Îşi doresc mult să ajungă la fel ca fratele lor, la liceu, în Craiova. Să înveţe, apoi să plece din sat şi să scape de sărăcia asta lucie”, a mărturisit mama copiilor. Dar şi aceştia se confruntă cu neajunsurile atunci când vine vorba de educaţie. Rechizitele le primesc de la stat. În acest an au fost împărţite cu întârziere, fiind nevoiţi ca, pe primul semestru, să se descurce cu câte două caiete pentru toate disciplinele, atât cât a putut să le cumpere mama lor. Dorina, fiica cea mai mică a familiei, este abia în clasa întâi. A simţit aceste lipsuri de cum a păşit în prima zi de şcoală. Şi-ar fi dorit să aibă la fel toţi ceilalţi copii de vârsta ei, caiete, creioane colorate şi ghiozdan. Nu s-a întâmplat aşa. Bucuriile începutului au fost doar două caieţele, de care trebuia să aibă mereu grijă, fiind singurele de care dispunea. N-a avut nici ghiozdănel. Cu toate acestea, fetiţa se bucură ori de câte ori merge la şcoală. „Îmi place la şcoală. Am învăţat să scriu, să citesc. Acum nu îmi doresc decât să o pot ajuta pe mama şi pe fraţii mei”, spune cu gingăşie în glas.

Drama a început în urmă cu şapte ani

Drama familiei Băcescu a început în urmă cu şapte ani, în momentul în care tatăl copiilor a decedat. Moartea a survenit brusc în urma unui accident. Bărbatul s-a urcat pe un stâlp de iluminat public să schimbe un bec şi a căzut la pământ electrocutat. Soţia sa purta aunci în pântece pe Dorina, fetiţa care acum este în clasa I. A fost un şoc pentru toţi. Momentul nu a fost depăşit în totalitate nici acum. Au rămas cu o mare rană în suflet. „Nu eram bogaţi nici când trăia el. Dar era mai bine. Dispariţia lui a fost un şoc. M-am îmbolnăvit imediat şi acum resimt efectele acelei tragedii”, povesteşte cu tristeţe femeia. Şi-a regăsit alinarea la aceşti copii. Din puţinul pe care îl are, încearcă mereu să nu le ştirbească din bucuriile acestor ani frumoşi. Vrea ca Moş Crăciun să treacă în acest an şi pe la ei. Aşa cum ştie, ca o mamă, îi pregăteşte pentru o mică bucurie care poate va veni în noaptea de Ajun.

Nu beneficiază de nici un ajutor social

Pentru cadourile din sacul Moşului, cât şi pentru masa de Crăciun, mama contează doar pe alocaţiile celor cinci copii, care mai au dreptul la acest sprijin financiar. Nu mai au alte ajutoare băneşti. „Am avut şi noi ajutor social până anul trecut. Ne dădea 150 de lei, dar ni le-au tăiat. Nu am înţeles niciodată de ce au luat această decizie”, spune femeia. Chiar dacă banii sunt foarte puţini să asigure mâncarea pentru toţi membri, femeia nu se plânge. „O să punem şi noi pe masă câte ceva. Nu am făcut planuri, nu avem mare lucru. Dar o să încerc să-i fac pe copii să se bucure din ce avem. Nu o să avem brad de Crăciun, dar o să punem pe masă puţin din ce cumpărăm”, a spus mama copiilor. Cu tristeţea întipărită pe chip, dar fără să se tânguie, femeia îşi promite ca măcar copiii să simtă bucuria sărbătorilor de iarnă.

Sărbători, în jurul unei mese mici

Aşa că de sărbători, toată familia se va aduna în micuţa lor casă. Cei- drept, nu au o masă mare în jurul căreia să se strângă, ci un soi de suport de lemn, care acum este pus între două paturi, pe care de obicei îl folosesc pe jumătate pentru a susţine un aparat de radio vechi. Neavând televizor, este singurul aparat electronic din toată casa. Dar şi acesta e mai mult o piesă de mobilier.  Nu au nici măcar o sobă care să-i încălzească iarna. Focul îl fac într-o maşină de gătit din tablă, aşezată într-un colţ al camerei principale, a cărei uşă stă tot timpul deschisă pentru a permite căldurii să pătrundă şi în cealaltă încăpere. În restul zilelor stau risipiţi. Pentru că nu aveau loc în micuţa casă, un vecin s-a gândit să le întindă o mână de ajutor. Bătrânul, în vârstă de 72 de ani, a acceptat ca doi dintre copii, împreună cu mama lor, să poată locui la el. Ceilalţi rămân să împartă cele trei paturi, din cele două mici camere ale casei părinteşti. Aşa se face că mama trebuie în fiecare seară să pune lucrurile în ordine în căsuţa lor, înainte de a pleca să doarmă în vecini, urând ca dimineaţa să revină. Intrarea în locuinţă este un adevărat obstacol şi o probă de îndemânare. Trebuie să îţi ţii echilibrul ca să urci pe scara improvizată din mai multe bârne de lemn vechi. În plus, casa dă senzaţia că, la prima adiere de vânt, se poate prăbuşi.

Dar pentru că e Crăciunul, copiii familiei Băcescu nu şi-au pierdut speranţa şi cred cu tărie că Moşul nu se va speria de sărăcia în acre trăiesc şi va intra puţin şi în căsuţa lor…

CARMEN RUSAN şi RADU ILICEANU

 

 

 

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.