Fenomenul David Popovici!

0
161

Vorba poetului: „De bucurie rar avurăm parte”. Şi rămânem realmente uimiţi. Fiindcă s-a întâmplat un miracol, pentru sportul românesc, la Budapesta, la Campionatul Mondial de nataţie: tânărul înotător de doar 17 ani, David Popovici, devenit dublu campion mondial la 100 m şi 200 m liber, şi primul după 1973 care îşi adjudecă medaliile de aur la ambele probe, este realmente un fenomen. Recunoscut de presa lumii. El a obţinut cel de al 4-lea timp din istoria nataţiei, în ceea ce priveşte viteza cu care a înotat. Se întâmplă în sportul românesc, atât de searbăd, de atâta amar de vreme, în rezultate notabile, în competiţiile majore, ca la intervale de timp să apară, spre uimirea generală, câte un sportiv realmente fabulos. Mă feresc de cuvinte mari, dar l-aş considera geniu, pe David Popovici. De la Ilie Năstase la Nadia Comăneci, apoi la Simona Halep, ca să ne oprim doar asupra unor nume cu rezonanţă, care au scris istorie în sportul lumii, au trecut ani buni. Sigur că au existat şi alte nume celebre, în scrimă, canotaj, sau chiar alte sporturi, care nu îmi vin acum în minte, dar au produs la vremea respectivă fiori de emoţie irepresibilă, însă acum uimirea noastră este… David Popovici. De o candoare inefabilă, prin declaraţiile de bun simţ făcute, şi decenţa cu care şi-a primit medaliile spre a nu augmenta amărăciunea principalilor adversari (francezul Maxime Grousset –medalie de argint la 100 m liber şi canadianul Josua Edwards –medalie de bronz). Francezii s-au împăcat greu, dacă ar fi să ne luăm după ceea ce scrie presa din Hexagon, cu recolta de medalii, deşi Leon Marchand (20 ani) a câştigat 3 medalii de aur, între care una la 200 m fluture. Nu vreau să mai reamintesc ce garnitură de înotători are Franţa, cu tradiţie impresionantă. Într-un fel, David Popovici îmi reaminteşte de… americanul Mark Spitz, cu cele 7 medalii de aur ale lui la Jocurile Olimpice din 1972 de la Munchen, dar atenţie românul a scos timpi mai buni şi la 100 m liber şi la 200 m liberl. Isprava lui astrală, la Campionatul Mondial de nataţie de la Budapesta, vine într-un moment în care eram ocoliţi de izbânzi, de rezonanţă, în mai toate competiţiile sportive. Şi aproape că începusem să ne obişnuim cu mediocritatea, dacă nu chiar submediocritatea, consolândune că, din vari motive, nici nu acordăm mare importanţă sportului, nici celui de performanţă şi nici celui de masă. Şi orice am întreprinde, chiar prin investiţii robuste, nu există o reţetă certă a eclozării de mari campioni. Ei apar, când apar, prin efortul propriu, înţelegerea familiei, pasiunea exacerbată pentru ceea ce fac, viaţa organizată pe care o duc, talentul înnăscut ş.a.m.d.. Nu exclud însă ca performanţele fenomenale ale tânărului înotător român să genereze un plus de interes pentru practicarea înotului din partea tinerilor, să repună, fie şi vremelnic, cum se întâmplă, pe tapet discuţii despre starea sportului, la nivelul guvernului, inspectoratelor şcolare judeţene, consiliilor judeţene, cluburilor sportive ş.a.m.d.. Oricum, eclatantele performanţe, de care vorbeam, ne-au trezit parcă din somnolenţă alungând, pentru o vreme invulnerabila noastră exasperare. Să aibă România cel mai rapid înotător din lume la 100 m şi 200 m liber este de necrezut. Salutar gestul guvernului, fără a-l transfera în gesticulaţie utilă politic, privind premierea lui David Popovici: 200.000 euro din fondul de rezervă al statului şi 56.000 lei pentru fiecare medalie obţinută. La care se adaugă evident felicitările de rigoare, îndreptăţite, pentru marea bucurie produsă românilor.