La data de 23 mai a.c., polițiști din cadrul Secţiei nr.10 Poliţie Rurală Poiana Mare au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 24 de ani, din comuna Poiana Mare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală. A bătut cu bâta pe altcineva.
În fapt, acesta este bănuit că, în noaptea de 22/23 aprilie a.c., în urma unui conflict spontan, i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect contondent (o bâtă – n.r.), în piciorul drept, unui tânăr de 28 de ani, din aceeași localitate, provocându-i acestuia leziuni traumatice. În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut de poliţişti, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reţinută va fi prezentată Judecătoriei Calafat, în vederea luării unei măsuri preventive.