Crin Antonescu – partidă finală

0
100
Crin Antonescu

Cine şi l-ar fi imaginat, în urmă cu câteva luni, pe liderul liberal Crin Antonescu, preşedintele Senatului şi, încă puţină vreme, co-preşedinte al USL, într-o asemenea schimonosită ipostază, cu o chimie totalmente modificată. Ajuns într-o poziţie pentru care lăsa impresia a avea, dacă nu anvergura necesară, o serie de certe calităţi, nu multe, a căzut victima unei iluzii de sine înduioşătoare, până la un punct, iritantă în cele din urmă. Tot spectacolul sordid din ultimele zile, inclusiv ameninţările transmise lui Victor Ponta în emisiunea „După 20 de ani”, de la Pro TV, îl delegitimează moralmente pe cel care era considerat oferta USL la alegerile prezidenţiale din toamnă, cel care se prezenta ca „un alt model” de preşedinte al ţării. Admiţând „despărţirea” de camaradul de drum lung Victor Ponta, dintr-o serie de motive, unele realmente inventate, totuşi, un plus de decenţă, specifică unui lider politic autentic, ar fi fost de dorit. Povestea cu Klaus Iohannis, îndelung vehiculată, este una confecţionată grosier. N-a existat nici un fel de opoziţie la desemnarea acestuia ca ministru de Interne. Şi punct. Funcţia de viceprim-ministru într-un guvern ţine de o structură aprobată de Parlament şi este una mai de grabă onorifică, înainte de a fi realmente operantă. Ca o paranteză: guvernul tânărului premier italian – cel mai tânăr din istoria Republicii – Matteo Renzi, n-are nici un vicepremier şi până şi Angelino Alfano, senator, liderul Noului Centru Dreapta în Parlament, redesemnat ministru de Interne, ca şi în Cabinetul Letta, n-a mai primit şi funcţia de vicepremier pe care o deţinuse. Şi de Angelino Alfano, Matteo Renzi chiar are nevoie vitală, îndeosebi la Senat. Pentru trecerea guvernului. De regulă, personajele publice sunt cuprinse de o stare hybristică – descrisă de filosoful David E. Cooper ca fiind „încrederea în sine exagerată, respingerea a priori a sfaturilor şi avertizărilor, luarea propriei persoane drept model”. Lipsit iniţial de un astfel de tip de personalitate, Crin Antonescu a început să dezvolte comportamentul hybristic, un soi de ebrietate sufletească ce dinamitează discernământul şi buna cuviinţă, doar ca urmare a faptului că este la putere şi aspiră la cea mai înaltă demnitate a statului. Psihanalitic vorbind, modelul lui este Traian Băsescu. Au spus-o alţii. Pe care, tot psihanalitic, vrea să-l suprime. Exhibă în ultimele apariţii publice autoritarisme şi etichetări lamentabile, unele uimitoare, care nu se potrivesc portretului de până mai ieri, parcă mult mai consistent. Ţâfna are ceva neconvingător, mărunt resentimentar, disociindu-se cu lejeritate de orice loialitate de partid, trădându-şi camarazi lângă care respirase, flotând între convingeri sau sofisme ieftine şi declaraţii contrafăcute, ca o spaimă a îngustării pârtiei electorale, fără să realizeze, prin propriul aport. Crin Antonescu joacă partida finală. Înainte de a-i deveni şmecheră, retorica îl ajutase decisiv. Băiatul fin şi-a dat în petic de la un timp încoace, vorbind ca un precupeţ politic. Şi bine a făcut. Avea şansa imensă să ne amaneteze viitorul. Din păcate, venirea în fire este mai de grabă iluzorie şi Crin Antonescu, de o manieră inconştientă, dă apă la moară celor care l-au decriptat mai devreme – Adrian Cioroianu, Adriana Săftoiu ş.a.m.d. – sau pur şi simplu i-au nimerit diagnosticul. Nu spunem că pe malul celălalt, de acum USD, n-ar exista vinovăţii de tact strategic sau chiar comunicaţional. Cea mai luminoasă construcţie politică, din perioada post-decembristă, se prăbuşeşte, aidoma funicularului lui Zorba Grecul, după ce adunase cea mai mare opţiune populară. Lecţia germană (în două rânduri), lecţia daneză, lecţia cehă şi acum lecţia italiană, care vorbesc de construcţii politice stânga-dreapta, nu-i mai spun nimic lui Crin Antonescu. Căruia puterea şi succesul urcate la cap l-au făcut plin de el însuşi, strivindu-i pur şi simplu imaginea publică.