Târg de Crăciun la Şcoala „Gheorghe Ţiteica” din Craiova

0
391

În aşteptarea Crăciunului, elevii de la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova au pregătit un târg special. Produsele au fost diverse, de la coroniţe şi căsuţe de iarnă la globuri şi broşe. Toate au fost expuse pe holurile unităţii de învăţământ şi au atras ca un magnet atât profesori, cât şi părinţi. Din oferta micilor comercianţi nu au lipsit nici produsele de patiserie. Ba au fost incluse chiar şi bijuteriile. „Pentru anul acesta am pregătit cercei din piele şi materiale, broşe, ornamente pentru brad, ca să se potrivească acestei sărbători”, a spus Mădălina Bencea, elevă în clasa a VIII-a

Standurile au atras cumpărătorii, care au fost deopotrivă părinţi şi cadre didactice. „Este a III-a ediţie a Târgului de Moş Crăciun, iar anul acesta copiii au demonstrat că s-au perfecţionat deja în confecţionarea podoabelor pentru brad. Se pregătesc de aproape o lună şi jumătate. Pentru ei este o acţiune inedită, pentru că la noi în program nu mai există acel lucru manual şi acum se exersează abilităţile de lucru”, a precizat Camelia Buzatu, directorul şcolii.

Elevii s-au pregătit pentru acest târg cu gândul ca banii pe care îi strâng să îi folosească fie pentru a face donaţii copiilor aflaţi în dificultate, fie pentru a-şi cumpăra materiale necesare la clasă, cum ar fi un dicţionar de sinonime.