Legea Educaţiei a creat discrepanţe între cadrele didactice

1
399

Constantin Rada, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Dolj, a declarat, ieri, că profesorii „s-au pricopsit cu o lege prin asumare, care nici la ora actuală nu poate fi viabilă”.

Liderul de sindicat a reclamat faptul că Legea Educaţiei „pune probleme deosebite la finanţare şi a creat discrepanţe majore între aceleaşi categorii de cadre didactice”, dând ca exemplu învăţătorii şi educatorii care au absolvit studii superioare în 2010 şi sunt plătiţi ca profesori, iar celor care au terminat facultatea anul acesta nu le este recunoscută la salarizare.

Totodată, liderul FSLI Dolj a declarat că 2011 a fost cel mai negru an pentru Învăţământ. «Eşecul a pornit în 2009, când colegii noştri au trădat greva, iar din 4.800 de semnături au rămas în cele din urmă 1.100. Anul acesta, în timpul pichetării Ministerului Educaţiei aveam interdicţie să intrăm în instituţie, iar când ministrul i-a primit la final pe liderii noştri le-a spus: „Vreau să reformez sindicatele”», a precizat Constantin Rada.

Consecinţa imediată a fost interdicţia de a mai fi virată cotizaţia de sindicat şi banii pentru CAR de către şcoală. Şi în aceste condiţii liderii organizaţiilor sindicale cer despăgubiri ministrului Educaţiei. „I-am făcut plângere penală ministrului Funeriu şi cerem daune lunare de 130.000 de lei, bani care înseamnă cotizaţia şi ratele oamenilor la CAR“, a mai spus liderul FSLI.

Pentru anul 2012, FSLI aşteaptă ca dosarul cu aproape 4.000 de semnături depus la CEDO, pe Legea nr. 221, să fie judecat şi să aibă câştig de cauză, obligând statul să o pună în aplicare, iar cadrele didactice să fie despăgubite conform legilor internaţionale.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.