Copos cere 1 leu pentru a ceda Rapidul

0
311
George Copos

După ce finanţatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, a anunţat că este dispus să cedeze echipa pentru a fi preluată de municipalitate, patronul Rapidului, George Copos, a precizat şi el că este dispus să se retragă de la Rapid. George Copos anunţă că e dispus să cedeze Rapid în schimbul unui singur RON, dar cel care ar dori să preia clubul trebuie să ştie că are de suportat şi datoriile de circa 3 milioane de euro pe care clubul le avea raportate la 30 septembrie 2011 către bugetele  publice. Plus alte 2,5 milioane de euro pe cea de-a doua societate. „Am hotărât să mă retrag de la Rapid. Anunţ public că sunt gata să cedez participaţia mea de 99,97% la acest club, contra sumei de 1 LEU, oricărei persoane care este dispusă să preia actiunile si finanţarea Rapidului. Mulţumesc staff-ului tehnic şi lui Răzvan Lucescu în special pentru modul în care au gestionat pregătirea echipei, care se află acum într-una din cele mai faste perioade ale sale. Mulţumesc echipei pentru tot, pentru victorii şi pentru speranţe, pentru vise şi pentru realizări. Mulţumesc suporterilor, celei mai frumoase galerii de la noi, pentru că au stat mereu alături de Rapid. Regret că nu am putut face multe pentru ei dar asta a fost” a fost anunţul postat pe blogul personal ieri de George Copos.

Gigi Becali, patronul Stelei, crede că George Copos a luat decizia de a vinde Rapidul pentru că nu mai are lichidităţi. „Părerea mea e că Rapidul face 50 de milioane de euro. Copos vinde echipa pentru că e strâmtorat. Are multe proprietăţi, dar nu are lichidităţi. În plus, el e zgîrcit, nu-i place să bage banii acolo unde îi pierde. Nici nu-şi face imagine că nu apare la TV. În loc să zică şi el că face ceva echipa lui, că aduce jucători, el o ţine pe a lui: se scufundă planeta.  Nu cred că există în România cineva care să aibă calitatea sau defectul, depinde cum vezi lucruri, să dea bani fără să câştige. Eu nu renunţ niciodată, m-am îndrăgostit de fructul ăsta” a comentat Gigi Becali intenţia lui Copos.