La doi ani şi jumătate după victoria „Leave” la referendum, acordul in extremis cu Bruxelles-ul provoacă o criză politică, deloc neglijabilă, la Londra. Prezentarea recentă a textului negociat cu Michel Barnier, care stipulează condiţiile unei separări efective, la 29 martie 2019, arată că Marea Britanie pierde numeroase avantaje ale pieţei unice, conservând în schimb numeroase inconveniente. Dacă Theresa May a obţinut asentimentul cabinetului său, în pofida demisiilor mediatizate, urmează să facă faţă acum revoltei a numeroşi deputaţi din Partidul Conservator pe care îl conduce. Peste 700.000 de persoane au demonstrat recent la Londra (20 octombrie a.c.) reclamând un nou referendum, dar cu toate acestea liderul opoziţiei, laburistul Jeremy Corbyn, păstrează expectativa, bănuit fiind că susţine discret separarea de UE, sperând în acelaşi timp să acceadă în 10 Downing Street. Theresa May opinează pe mai departe că proiectul de acord privind Brexitul „este cel mai bun pentru Regatul Unit”. Acordul Brexit, elaborat de guvernul Theresa May prevede reciprocitatea în privinţa liberei circulaţii, o perioadă de tranzit (21 luni) post Brexit, şi menţinerea Marii Britanii în Uniunea vamală. Conform angajamentelor vamale, Marea Britanie va fi nevoită să aplice reglementările europene privind produsele din străinătate şi nu se va putea retrage unilateral. În virtutea rămânerii în Uniunea vamală, comunitatea va accepta menţinerea statutului de egalitate pentru firmele britanice şi europene, respectarea reglementărilor privind subvenţiile, politicile mediului, contractele de muncă şi standarde fiscale. A mai apărut însă o problemă: Pedro Sanchez, premierul spaniol, a anunţat că votează contra acordului la summitul european de duminică, pentru că „Gibraltarul nu este un caz rezolvat”. Madridul vrea să profite de Brexit, la 305 ani după tratatul de la Utrecht, pentru recuperarea suveranităţii asupra Gibraltarului (6,8 km pătraţi).
