Şoferul fugar care a accidentat grav o femeie, plasat sub control judiciar

0
370

Craioveanul de 26 de ani reţinut, marţi seara, pentru vătămare corporală din culpă, fugă de la locul accidentului, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis, după ce a accidentat grav o femeie care traversa regulamentar strada „Henri Coandă” din Craiova şi a fugit, a fost pus în libertate. Magistraţii Judecătoriei Craiova au respins arestarea, plasându-l sub control judiciar pentru 60 de zile. Procurorii au contestat hotărârea, contestaţia lor urmând să se judece săptămâna viitoare la Tribunalul Dolj.

Magistraţii Judecătoriei Craiova au respins, miercuri seară, propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova de arestare preventivă a lui Marian Băluţă, şoferul fugar reţinut de poliţişti o zi mai devreme: Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul BĂLUŢĂ MARIAN.(…) Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul BĂLUŢĂ MARIAN pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 21.10.2015 până la data de 19.12.2015 inclusiv”, se arată în hotărârea instanţei. Parchetul de contestat deja hotărârea, astfel că ultimul cuvânt îl va avea Tribunalul Dolj. Între timp însă, Băluţă a fost pus în libertate.

Reamintim că, marţi seara, la ora 17.45, poliţiştii rutieri au fost anunţaţi că pe strada „Henri Coandă” din Craiova a avut loc un accident soldat cu rănirea unui pieton, iar şoferul vinovat a părăsit locul faptei. Poliţiştii Biroului Rutier Craiova ajunşi la faţa locului au stabilit că Marian Băluţă, de 26 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Fiat, fără a poseda permis de conducere, ajuns la trecerea de pietoni a accidentat-o grav pe Mariana Matei, de 55 de ani, din Craiova care traversa strada regulamentar. A dispărut imediat de la locul faptei, fiind prins ulterior. Poliţiştii l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, au verificat în baza de date stabilind că nu are permis, aşa că tânărul a fost reţinut pentru patru infracţiuni: vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.