Mobilizare maximă pentru un succes cu Dinamo

0
388

Săndoi şi Iliev speră ca la derby-ul de duminică stadionul să fie arhiplin, iar fanii să-şi poarte favoriţii spre victorie

Antrenorul Universităţii Craiova, Emil Săndoi, a prefaţat derby-ul cu Dinamo, programat duminică, spunând că se aşteaptă la o emulaţie în rândul fanilor, cărora le-a solicitat răbdare şi încurajări până în ultimul minut. Totodată, Săndoi aşteaptă o mobilizare maximă a jucătorilor săi, sperând ca aceştia să nu mai repete erorile din defensivă de la Botoşani. „Ca de fiecare dată, un meci Universitatea – Dinamo declanșează orgolii mari. Confruntările cu ei sunt mult mai aprige, au altă încărcătură atât în teren, dar mai ales în tribună. Astfel, indiferent că ești din Insulele Capului Verde ori din Bulgaria pentru un astfel de joc trebuie să fi capacitat la maxim. E o altă stare de competiție, o presiune pozitivă. Este unul dintre jocurile grele pe care le avem. Dinamo a făcut foarte multe transferuri, Gnohere și Essombe au înscris de fiecare dată, nu știu unde ar fi fost echipa bucureșteană fără golurile lor. Au avut și avantajul că etapă de etapă au putut folosi cam același 11, în special linia defensivă a fost aceeași, față de noi care am avut de fiecare dată probleme cu fundaşii și a trebuit să improvizăm. Cel mai important pentru meciul de duminică este să nu facem greșeli individuale. Și astfel vom putea să recuperăm punctele pierdute nemeritat la Botoșani“ a declarat antrenorul oltean.

Emil Săndoi a vorbit și despre interesul Stelei pentru unul dintre jucătorii Științei: „Steaua a vrut jucători şi de la Astra şi de la alte echipe şi nu a reuşit să-I transfere. Pentru Mateiu este important să se concentreze la evoluțiile lui la Universitatea. Să joace din ce în ce mai bine pentru că are potențial să fie în lotul lărgit pentru Euro. Cât privește transferurile, atât el, cât și ceilalți jucători ai Universității trebuie să se gândească să joace cât mai bine pentru a prinde contracte în străinătate“.

Săndoi a anunţat că Izvoranu, Acka şi Zlatinski nu vor juca, în timp ce Madson este recuperat, dar nu va fi titular, el urmând a fi trecut totuşi pe foaia de joc.

Iliev s-a impus deja ca lider de grup

Fundaşul Valentin Iliev ar putea fi titular în meciul de duminică, după ce a redebutat în alb-albastru în finalul partidei de la Botoşani: „Eu vreau să câștig împotriva oricărei echipe, nu doar cu Dinamo, ASA sau Steaua. Victoria este cea mai importantă şi vom face tot ce este posibil să o obţinem. Eu am marcat de două ori împotriva lui Dinamo într-un meci, pe vremea când evoluam la Steaua, dar mai mult m-a bucurat atunci victoria decât acea dublă. Nu este important cine marchează, ci să dăm un gol mai mult decât adversarul. Fiecare meci este special, nu doar cele împotriva rivalelor din București. Este adevărat, în atacul lui Dinamo sunt jucători buni, Gnohere și Essombe, dar fotbalul nu se joacă între doi-trei jucători, iar noi trebuie să demonstrăm că formăm o echipă cu caracter. Iar în scurta perioadă în care am venit am văzut că la echipă avem un colectiv foarte bun, băieți senzaționali“. Despre Iliev, Emil Săndoi a precizat că s-a impus deja ca un lider la echipă: “Venirea lui Vali Iliev este de bun augur, este un lider de echipă, iar cu timpul, cu siguranță, vom crește în organizarea jocului”.