Doi morţi în urma unui atac cu sabie la o şcoală în vestul Suediei

0
386


Un bărbat mascat şi înarmat cu o sabie a ucis, ieri, două persoane şi a rănit alte trei, la o şcoală din vestul Suediei, după care a fost împuşcat de poliţie. Victimele sunt un adult şi patru copii. Iniţial patru răniţi au fost transportaţi la spital, însă unul dintre aceştia a decedat. „Una dintre cele patru persoane internate în spital a decedat”, a declarat un purtător de cuvânt al spitalului, Nicklas Claesson. Potrivit mass-mediei suedeze, este vorba despre unul dintre cei doi elevi răniţi. Un profesor a murit din cauza rănilor în şcoală înainte de intervenţia medicilor, în timp ce atacatorul a fost grav rănit cu focuri de armă de poliţie. Incidentul a avut loc la şcoala Kronan din Trollhätten, oraş industrial cu 50.000 de locuitori, situat la 75 de kilometri nord de Goteborg. La şcoala unde a avut loc acest incident învaţă aproximativ 400 de copii cu vârste între şase ani şi 15 ani. Poliţia a răspuns unui apel de urgenţă conform căruia un bărbat mascat înarmat cu o sabie se afla în incinta şcolii, iar o persoană fusese atacată în clădire sau în cafeneaua din apropierea şcolii. „La scurt timp, am primit informaţia că atacatorul a fost împuşcat de poliţie şi că starea sa nu se cunoaşte deocamdată”, a anunţat poliţia pe site-ul său. Purtând o mască din trilogia „Războiul Stelelor”, potrivit mass-mediei suedeze, atacatorul, ale cărui motive rămân deocamdată necunoscute, a intrat ieri dimineaţă în şcoală şi a atacat mai multe persoane, copii şi adulţi. Premierul suedez Stefan Löfven urma să se deplaseze ieri la faţa locului. Anchetatorii l-au identificat pe autorul atacului ca fiind un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani. Ei urmează să efectueze percheziţii la domiciliul acestuia.