Noaptea Cercetătorilor Europeni, 2021

0
659

Vineri, 24 septembrie, Universitatea din Craiova vă invită la Noaptea Cercetătorilor Europeni, cea mai mare manifestare de știință destinată publicului larg din România. Activitățile se desfășoară on-line, cu acces gratuit, începând cu ora 16.30.

Evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni din 2021 își propune să celebreze știința, ca erou ce a făcut posibilă deschiderea lumii.

Gândit în jurul conceptului „Deschiderea științei”, evenimentul va evidenția impactul pe care știința și cercetătorii l-au avut în procesul de deschidere din nou a lumii. Niciodată în istoria umanității impactul științei asupra vieții noastre nu a fost mai clar și mai rapid. Conceptul va fi extins pentru a sublinia rolul cheie pe care îl va juca cercetarea într-o recuperare sustenabilă post-Covid, un proces care va permite societăților să avanseze către un viitor mai curat, mai durabil, neutru din punct de vedere al „amprentei carbonului”. Încrederea publicului în știință vine cu o responsabilitate mai mare pentru cercetători: „Opening Up Science” va transmite, de asemenea, un mesaj cheie către comunitatea cercetătorilor care trebuie să se deschidă publicului.

 „Opening Up Science” @UCV

Așa cum v-am obișnuit, vă invităm să descoperim împreună lumea extraordinară a științei prin zeci de activități destinate minților curioase de toate vârstele (zone pline de jocuri, concursuri cu premii, experimente sau expoziții pentru stimularea creativității, gândirii critice, curiozității, dar și dezbateri sau conferințe pe teme de interes în cercetare).

Și anul acesta, cercetătorii Universității din Craiova, profesori și studenți, vor prezenta publicului experimente științifice și diverse domenii ale cunoașterii. De la Facultatea de Științe vom vedea experimente precum: Materiale hibride utilizate pentru depoluarea apelor uzate sau ParkApp – Aplicație inteligentă pentru gestiunea locurilor de parcare, de la Facultatea de Horticultură vom vedea o înregistrare video despre crearea unui material compozit cu matrice polimerică și ranforsare ceramic menit a se opune deplasării descărcării plasmatice către magnetron, sursa fasciculului de microunde, de la Facultatea de Inginerie Electrică vom vedea aplicaţii practice ale tehnologiei informatice implementate in sistemele electromecanice: automobilul electric, creșterea eficienței energetice și autonomiei unui autovehicul electric prin captarea energiei solare pe durata staționării, roboţi industriali,  sistem de acces vehicule autonome. Nu vor lipsi nici domeniile umanist, artistic, social, teologic, iar publicul va avea parte de momente fascinante.

Și anul acesta alături de Universitatea din Craiova au venit și alte instituții puternice din Craiova. Surprize frumoase și chiar spectaculoase (la propriu) au pregătit și: Muzeul Olteniei, Muzeul de Artă, Teatrul Național „Marin Sorescu”.

Conferențiari iluștri la Noaptea cercetătorilor la Universitatea din Craiova

Pe lângă incursiunile în laboratoarele Universității din Craiova, vizitatorii vor putea participa la trei prelegeri de excepție susținute de trei invitați de onoare. Este vorba de Dan STOIANOVICI, de la „Johns Hopkins” University, Baltimore, Maryland, S.U.A., Director Program Robotică Medicală, Horia PINTILIE, UBISOFT Romania, Universitatea Politehnica din București, Technology Director,  ing. Daniel STANA, Hella Craiova.

De la ora 18.00, publicul este invitat la masa rotundă online pentru companii din zona Olteniei, cu tema: „Noi programe europene pentru IMM-uri inovative  din regiunea Sud-Vest Oltenia”, moderator prof.univ.dr. Radu Constantinescu, Universitatea din Craiova, Expert Enterprise Europe Network (EEN).

Ca și la celelalte ediții, elevii pasionați de știință sunt invitați să participe la concursuri cu premii care, cu siguranță, îi vor bucura.

Pe 24 septembrie, de la ora 16.30 vă așteptăm

aici: https://noapteacercetatorilor.ucv.ro/,

aici: https://www.facebook.com/events/408944230741261,

aici https://www.facebook.com/NoapteaCercetatorilorCraiova,

dar și aici: https://noapteacercetatorilor.ro/