Secu: Eterna santinelă a speranţei

0
2319

Comună colinară, de hotar cu judeţul limitrof Mehedinţi, aşezată la poalele unor păduri seculare, Secu, prin oamenii ei –circa 1100 au mai rămas în satele Comănicea, Smadovicioara, Şumandra şi satul de centru– veghează de când se ştie, la liniştea zilelor, la împlinirea grâului în spic, al bobului de porumb în ştiulete şi rotirea florii-soarelui. Şi se ştie demult, spune istoria locului. Niciodată, până în anii din urmă, Secu n-a fost o comună „răsfăţată”, fiindcă n-a avut pe cine trebuia în fruntea ei. Nefericirea, până la urmă, n-a fost o toană, ci o stare de spirit, deşi oamenii locului, cu bătături în palme, de la muncile câmpului, mângâiaţi în aceste zile autumnale de un soare bătrânesc, care încălzeşte cum le place mai bine, şi-ar fi dorit mai mult. Au nimerit-o, în urmă cu patru ani, cu tânărul primar Dan Marian Victor, fiu al comunei, care chiar a urnit lucrurile din loc. N-a fost singur, cum recunoaşte, a avut de partea sa Consiliul Local, salariaţii primăriei, cu care împreună s-au demarat proiecte fără precedent, a căror concretizare se vede cu ochiul liber. Patimile, năzuinţele mari sau mici, pierdute într-o taină dureros de necuprinsă, erau acum luate în seamă, de tânărul primar, care a aţâţat speranţele împodobitoare a tuturor sufletelor. Principalul obiectiv: asfaltarea DJ-606C ce face legătura între comunele Secu şi Argetoaia, drum odinioară impracticabil, în anotimpul rece, de acum ţintă bifată, spre satisfacţia cetăţenilor din comună. Reabilitarea şi extinderea reţelei cu alimentare cu apă în Secu, Comănicea şi Şumandra, prin forarea a două puţuri de mare adâncime, construirea unei staţii de captare, tratare şi pompare, alt obiectiv realizat. Modernizarea drumurilor şi uliţelor comunale din cele patru sate, de asemenea. Şi împlinirile s-au succedat, una după alta: grădiniţă cu parter şi etaj în satul Secu în valoare de 1.110.499 lei; achiziţionarea a trei containere privind amenajarea grupurilor sanitare, şi a unui buldo-excavator cu lamă, cupă şi toate cele necesare; introducerea televiziunii prin cablu şi a internetului de mare viteză prin fibră optică; semnarea contractului de colectare a deşeurilor la nivelul comunei şi multe-multe altele. Până la venirea lui Dan Victor în primărie nu se întâmplase nimic. Nici o iniţiativă nu avusese finalizare. Tânărul primar, la nivel discursiv, spune lucrurilor pe nume. A fost alături de sătenii din Comănicea la nenorocirea care i-a încercat, în urmă cu doi ani, din cauza pestei porcine, când jalea era de necuprins. Programul său pentru perioada imediată cuprinde ţinte interesante: sistem de canalizare în cele trei sate: Secu, Şumandra şi Comănicea; construirea unui cămin cultural modern din fonduri europene; asfaltarea tuturor drumurilor şi uliţelor comunale; continuarea decolmatării unui pârâu ce traversează perimetrul comunei; construirea unui cămin de bătrâni în satul Secu; înfiinţarea unui after-school pentru elevi; crearea de facilităţi pentru toţi cetăţenii care vor să investească în comună. Amplasată într-o zonă pitorească, Secu, pe mandatul de primar al lui Dan Victor, a dobândit o altă respiraţie. Ceea ce nu făcuse nimeni până la el, comuna părând încremenită, s-a mişcat din loc. Cu siguranţă Dan Marian Victor va mai obţine un mandat, fiindcă privind în urma lui se văd însemnele durabile, ale unei munci şi tenacităţi cu care oameni locului nu se mai întâlniseră. Apropiat de localnici, apt pentru dialog, săritor, sociabil, Dan Marian Victor este candidatul ideal pentru un nou mandat, fiindcă la el vorba rămâne vorbă, seriozitatea aşişderea, şi dragostea pentru comuna natală nestrămutată. Harnic, receptiv, om de cuvânt, de acum familiarizat cu toate subtilităţile administraţiei locale, tânărul primar al comunei Secu are ambiţii mari, pe care cu siguranţă le va materializa. O dorinţă a localnicilor, ne spune într-un final al discuţiei Victor Dan, rămâne amenajarea şi organizarea unui târg săptămânal, o doleanţă mai veche precum şi organizarea transportului public către localităţile apropiate.