Sindicaliştii din sistemul sanitar se pregătesc de proteste fiind stabilit deja un calendar al mişcărilor, care va culmina cu un miting în faţa Guvernului, pe data de 4 octombrie. În judeţul Dolj, Federaţia Sindicală Hipocrat a anunţat o acţiune de pichetare a Prefecturii, săptămâna viitoare, pe data de 28 septembrie.
Principalele revendicări ale Federaţiei Sindicale Hipocrat vizează eliminarea plafonului de 30% pentru acordarea sporurilor; acordarea de sporuri întregului personal din sistemul sanitar, ceea ce include, personalul tehnico-administrativ; aplicarea creşterilor salariale pentru întreg personalul din sistem, precum şi celui din asistenţă socială, de la 1 martie 2018.
Miting la Bucureşti, pe 4 octombrie
Federaţia Sindicală Hipocrat a anunţat că este solidară iniţiativelor de protest anunţate în spaţiul public şi participă la mişcările sindicale organizate de CNS Cartel ALFA în toate judeţele ţării, în perioada 25-29 septembrie, inclusiv la mitingul din faţa Guvernului României, din 4 octombrie.
„Suntem indignaţi de tot ceea ce se întâmplă şi de felul în care decurg toate iniţiativele de dialog pe care le-am avut atât noi, cât şi colegii noştri de breaslă. În astfel de momente dificile, pe care le-am mai trăit împreună, nu mai contează afilierea sau diferenţele de viziune care ne despart. Am arătat de multe ori că ştim să facem front comun atunci când situaţia o cere, iar acum suntem într-o astfel de situaţie. Am încercat în repetate rânduri să deschidem o cale de dialog şi tot ce am primit, până la urmă, au fost promisiuni neonorate şi o simulare continuă a unei dezbateri. Realitatea vorbeşte fără prea multe comentarii: suntem ignoraţi, în cel mai bun caz. În cel mai des, am fost şi suntem minţiţi, cu promisiuni în cascadă, care nu s-au îndeplinit şi nici nu par a se îndeplini vreodată. Mai mult, unele măsuri anunţate ca venind în sprijinul nostru, al personalului din sistemul sanitar, se dovedesc a fi împotriva noastră.”, susţine Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat.
Protestele ar putea culmina cu o grevă generală în Sănătate
În acest context, în perioada 25-29 septembrie a.c, membrii formaţiunii vor participa la acţiunile organizate de CNS Carfel ALFA în faţa prefecturilor. Pe 25 septembrie proteste vor fi în judeţele Bihor, Botoşani, Galaţi, Gorj, Maramureş, Sibiu şi Teleorman. În ziua următoare, mişcările sindicale vor avea loc în judeţele Bacău, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Satu Mare şi Vrancea. Pe 27 septembrie vor fi pichetate prefecturile din judeţele Alba, Brăila, Constanţa, Covasna, Iaşi, Timiş şi Vâlcea. Joia viitoare, pe 28 septembrie sunt programate acţiuni de protest în Arad, Bistriţa Năsăud, Dâmboviţa, Dolj, Ialomiţa, Vaslui şi Tulcea. În fine, vineri, 29 septembrie, vor fi pichetări în judeţele Argeş, Buzău, Cluj, Hunedoara, Prahova şi Suceava.
„Una dintre marile îngrijorări ale membrilor noştri este transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Orice calcul de până acum arată că există un risc real ca astfel, veniturile să scadă. Prin urmare, pe lângă solicitări care ţin de ajustări procentuale şi de o aplicare fără discrimiare a creşterilor salariale, precum şi de reglementarea unui regim echitabil al sporurilor, Federaţia Sindicală Hipocrat cere ferm renunţarea la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat”, completează Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat.
În această situaţie, Federaţia Sindicală Hipocrat atrage atenţia că, în cazul în care solicitările menţionate nu vor fi dezbătute şi acceptate, mişcările de protest vor conduce inevitabil la blocaje în desfăşurarea activităţii din unităţile sanitare din toată ţara. Astfel, după data de 4 octombrie vor fi strânse semnături pentru declanşarea grevei în sistemul sanitar. „La mitingul din 4 octombrie, de la Bucureşti sunt aşteptaţi 11.000 de oameni. Dacă nu se va rezolva nimic vom începe să strângem semnături pentru grevă. Ne gândim inclusiv la întreruperea activităţii în spitale. Deocamdată, nu avem contractul colectiv de muncă finalizat pentru că Ministerul Sănătăţii nu doreşte să accepte revendicările noastre”, a mai spus Ion Cotojman.