Bine, dar cu… China?

Declaraţia comună semnată la Casa Albă, de Klaus Iohannis şi Donald Trump, atinge în mod evident interesele strategice ale SUA, în relaţiile cu China şi Rusia, în domeniul cibernetic, respectiv energetic. Declaraţia tuşează dezvoltarea relaţiilor comerciale ale României cu companii chineze, în domeniul 5G şi al investiţiilor la Centrala nucleară de la Cernavodă. Că administraţia americană solicită o legislaţie mai „flexibilă” pentru exploatarea gazelor naturale şi un sprijin mai consistent pentru Exxon Mobil, asta se presupunea. Ce a obţinut România am văzut: nimic. Fiindcă legislaţia americană privind acordarea vizelor, de pildă, care ne interesează, e clară, coerentă, fermă, şi impune o serie de exigenţe. De asemenea Memorandumul semnat de ambasadorii celor două ţări, la Washington şi Bucureşti, recomandă o evaluarea riguroasă a furnizorilor pentru asigurarea deplină a securităţii implementării tehnologiei 5G. Delicată situaţie. SUA şi China se află de mai multă vreme într-un război comercial cu puţine momente de acalmie. Cum se va încheia nu este uşor de anticipat. Momentan negocierile comerciale s-au întrerupt, între cele două părţi, fără vreun rezultat, chiar dacă pe Twitter Donald Trump a evocat „discuţii deschise şi constructive”, asigurând că relaţiile cu omologul chinez Xi Jinping rămân „foarte puternice”. Contenciosul pe seama creşterii reciproce a tarifelor vamale rămâne o problemă exclusivă, a celor două mari puteri economice ale lumii. Mai nou, Donald Trump, pentru prima dată a legat negocierile, pe un posibil acord comercial, între China şi SUA, de situaţia tensionată din… Hong Kong. De aproape şapte decenii România are relaţii diplomatice privilegiate cu China, acorduri bilaterale, şi ultima vizită a premierului Li Kekiang, însoţit de o importantă delegaţie guvernamentală şi oameni de afaceri, în cadrul Parteneriatului amplu de prietenie şi cooperare, între România şi Republica Populară Chineză, a avut loc între 25 şi 28 noiembrie 2013. Şeful executivului de la Beijing aprecia atunci că relaţiile, între cele două ţări, sunt excepţionale, iar România este tratată ca „un partener strategic” de către China. O menţiune: în 1977, România a primit, după cutremur, cel mai substanţial ajutor internaţional, nerambursabil, în bani, din partea statului chinez. Douăzeci de ani mai târziu, când –după Bancorex- sistemul financiar românesc se pregătea de colaps, China comunistă a oferit României capitaliste un depozit bancar şi a contribuit decisiv la evitarea falimentului fragilei noastre democratii. Fireşte este greu să te descurci onorabil în labirintul unor relaţii extrem de confuze, chiar antipatice, pe plan internaţional, dar Beijingul are memorie bună. De asta nu trebuie să ne îndoim. Cum relaţiile lui Donald Trump cu Uniunea Europeană sunt cele care sunt, şi vom vedea la Biarritz, la sfârşitul săptămânii, cu ocazia summit-ului G8, „căldura” lor, să nu ne trezim, cum se spune, între scaune, deşi nu ne place postura de victime. Opunându-se conductei Nord Stream II, criticată de Donald Trump, Klaus Iohannis a făcut-o pe Angela Merkel, probabil, să zâmbească. La Beijing, acelaşi gest îl face şi premierul chinez. Politică externă, de mare calibru, promovează Bucureştiul.