Mai întâi o declaraţie a preşedintelui francez, Francois Hollande, făcută înaintea summit-ului european extraordinar, de aseară, de la Bruxelles: „Franţa şi Germania doresc menţinerea Greciei în zona euro”. Mai mult, un oficial UE a spus că propunerile de reforme prezentate de Grecia constituie un document rezonabil, susceptibil a servi ca bază de discuţie, premergătoare unui acord definitiv între Grecia şi creditorii săi, probabil în următoarele zile. În opinia Wolfgang Schauble, ministrul german al Finanţelor, „propunerile nu sunt substanţiale”. Ca de obicei, toată atenţia a fost captată de Angela Merkel pe motiv că ţara sa este primul creditor al Greciei, iar poziţia adoptată urma să fie determinantă în menţinerea sau nu a Greciei în zona euro. În timpul campaniei electorale, liderii Syriza acuzaseră cancelarul german că doreşte provocarea unui „holocaust social în Grecia”. Duminică, 21 iunie a.c., Yanis Varufakis, ministrul grec al Finanţelor, estima, în „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, că „Angela Merkel se află în faţa unei chestiuni decisive”. Cu toate acestea, pe un fond de maximă tensiune, cancelarul german a încercat să calmeze spiritele, declarând încă de vineri, 19 iunie a.c., că summitul poate fi „consultativ”, tactică utilizată sistematic înaintea reuniunilor cu miză, care îi permite ca orice avans minim să îl considere un succes. Poziţia personală a Angelei Merkel – aparent favorabilă unui acord cu Atena – nu era uşor de exprimat, din moment ce opinia publică germană s-a radicalizat în ultimele două săptămâni şi 70% din germani, potrivit unui sondaj recent al canalului public de televiziune ZDF, sunt contra unor noi concesii, din partea UE, făcute Greciei. Doar 24% dintre repondenţi erau „pentru”. La începutul anului, 55% din germani erau pentru menţinerea Greciei în zona euro şi 33% „contra”, dar tendinţele s-au inversat. Ieri, cotidianul „Bild” demonstra „de ce este pentru Grexit”. În cazul unui acord convenit cu Grecia, Angela Merkel ar urma să convingă Bundestagul, ceea ce ar fi o formalitate. Deşi, în februarie, 32 de deputaţi CDU/CSU au votat sau s-au abţinut contra prelungirii celui de-al doilea plan de ajutor Atenei. Pentru concesii s-a exprimat doar Die Linke, stânga radicală. Surprinzător, Alexis Tsipras nu poate să se aştepte la indulgenţe nici din partea social-democraţilor germani, fiindcă, o spune Sigmar Gabriel, preşedintele SPD şi vice-cancelar: „Germanii nu pot plăti promisiunile irealiste ale comuniştilor care guvernează în Grecia”. Ieri, „Bild” a titrat: „Angela Merkel are susţinerea SPD”. Grecia a fost admisă în 2001 în zona euro, când economia sa, deloc solid aşezată, nu presupunea aşa ceva. Ştergerea unei părţi a datoriei ar putea fi suportată de creditori (FMI, BCE, UE), dar o dată robinetul deschis, va fi greu de închis. Apoi un ajutor pentru Tsipras înseamnă şi un ajutor pentru Podemos (Spania). Şi alte partide populiste. Problema este aşadar politică, înainte de a fi economică. Fiindcă atât europenii, cât şi Barack Obama nu văd cu ochi buni o posibilă apropiere a lui Alexis Tsipras de Vladimir Putin. Pe de altă parte, ieşirea din zona euro ar însemna revenirea la autarhie, adică la drahmă, ceea ce este imposibil, Grecia trăind din importuri, pe seama turismului. La nivel declarativ, preşedintele CE, Jean Claude Junker, nu doreşte ieşirea Greciei din zona euro, însă decizia definitivă atârnă de… Angela Merkel. Pentru care, atât ieşirea, cât şi rămânerea creează încă o problemă. Deloc mai simplă decât criza din Ucraina. Şi apropo: o anchetă realizată de Lena, alianţa a şapte cotidiane europene – „Die Welt”, „El Pais”, „La Republica”, „Le Soir”, „Tages Anzeiger”, „La Tribune de Geneve” şi „Le Figaro” – atestă că peste 2 milioane de locuri de muncă şi aproximativ 100 miliarde de euro este impactul crizei ruse asupra economiei europene.
