Comentariu / Cum au ajuns socialiştii francezi în derivă!

0
64

manif-retraite-photo-grangeaudÎn 2012, Francois Hollande câştiga alegerile prezidenţiale en-fanfare, în faţa lui Nicolas Sarkozy, şi la fel se întampla cu partidul socialist – al cărui candidat fusese – în alegerile legislative. După 5 ani lucrurile sunt aşa cum se văd: Emmanuel Macron, oferta unui partid nou, rebotezat recent „La Republique en Marche” a câştigat prezidenţialele, a desemnat premierul, anunţând şi guvernul şi, bineînţeles, staff-ul său a stabilit şi candidaţii pentru legislative, în 428 de cricumscripţii, din cele 557. Nu va realiza majoritatea, potrivit sondajelor, la alegerile din 11 şi 18 iunie a.c., dar va căuta „sprijin” la partidul republican (dreapta) destul de frământat şi convulsionat, după „eşecul” greu de suportat al candidatului său, Francois Fillon, eliminat din competiţie după primul tur al prezidenţialelor. Bătălia electorală este lansată şi alegerile legislative se anunţă de mare risc pentru toate partidele. În cea mai proastă situaţie se află însă socialiştii, la sediul acestora din strada Solferino, din Paris, după scorul „istoric” la prezidenţiale al candidatului lor, Benoit Hamon (6,3%), prevestindu-se o situaţie imediată cvasi-dezastruasă la legislative, confruntarea ducându-se între candidaţii „La Republique en Marche” al lui Emmanuel Macron şi Partidul Republican, ambele de… dreapta. Analiştii partidului socialist estimează că în varianta pesimistă ar putea obţine doar 20 de deputaţi din 577, iar în varianta optimistă 60-80, dar nu mai mult. Se aminteşte anul 1993, când s-a înregistrat cel mai prost scor al socialiştilor după mai bine de 20 ani, şi dreapta a câştigat 484 de locuri din 575. A fost o adevărată „Berezină”, trimitere la înfrângerea lui Napoleon Bonaparte, în campania din Rusia. Atunci, în 1993, deprimat, preşedintele Francois Mitterand le-a spus alor săi: „Nu voi mai avea atâtea ocazii să vă vorbesc, fiţi atenţi la eterna voastră tentaţie de a face clanuri, bisericuţe, divizări (…) pentru viitor faceţi ca alegerea colectivă să primeze în faţa celei individuale”. Şi înainte de a ridica şedinţa a insistat „Vă cer să ieşiţi discret. Vă voi saluta pe rând în salonul vecin”. Şi i-a salutat pe toţi cu lacrimi în ochi, mărturiseşte Jacques Attali, unul câte unul, în ordine protocolară. Conducerea partidului socialist a stabilit o platformă comună pentru candidaţii săi. Însuşi primul secretar al PS, Jean Cristophe Cambadelis este în dificultate în circumscripţia sa din Paris. A criticat componenţa guvermnului, condus de Edouard Philippe, etichetându-l a fi de dreapta… pentru dreapta, fără a inspira încredere, într-un moment în care ţara are nevoie şi de politici de stânga. În plină bulversare politică, Cambadelis nu exclude o schimbare a numelui partidului şi ipoteza a fost evocată ieri la Solferino. Deriva se face resimţită. „La Republique en Marche” a „racolat” 18 foşti deputaţi socialişti, iar în circumscripţia electorală Essone, unde va candida fostul premier, Manuel Valls, socialiştii au decis să nu-i pună contracandidat, deşi discuţiile au fost aprinse. Îl va avea însă, drept contracandidat, pe un cunoscut umorist, Diendonne, căruia i-a interzis un spectacol, pe vremea când era ministru de interne, acesta fiind recent condamnat, la două luni de închisoare de justiţia belgiană, pentru afirmaţii antisemite. Sondajele nu arată deloc bine pentru socialişti, acuzele la adresa lui Francois Hollande, mai mult se mormăie, în timp ce un grup de foşti miniştri vorbesc de „reinventarea stângii”. În faţa unui guvern „iacobin şi liberal”, cum l-a denumit, Benoit Hamon cere un grup de stânga, cât mai consistent în Adunarea Naţională, adică susţinere pentru candidaţi comunişti, ecologişti şi socialişti. Interesant este că nici republicanilor nu le este prea bine şi aceştia vorbesc de o „linie Maginot” – fortificaţie construită între cele două războaie mondiale (1928-1940) la frontierele cu Germania, Elveţia, Italia – în relaţiile cu „La Republique en Marche”, partidul prezidenţial. 200 de actuali parlamentari nu vor mai candida pentru un nou mandat ca efect al legii non-cumulului de mandate, care intră în vigoare. Adică un parlamentar nu mai poate să fie concomitent şi primar sau preşedinte de regiune. De urmărit rămâne însă diferendumul pe care îl are Emmanuel Macron cu… presa, abordarea celor de la Elysee, la întocmirea listei de jurnalişti, care urmau să îl însoţească în Mali, un teatru de operaţiuni militare, fiind total schimbată faţă de mandatul lui Francois Hollande.