PSD, un partid mai obligat ca oricând

0
54

La doar două luni de la preluarea guvernării, cel mai mare partid politic din România face mai mulţi paşi, unii înainte, dar şi înapoi. Cu un program asumat de Executiv, destul de promiţător, social-democraţii au primit, la alegerile parlamentare recente, un impresionant cec în alb. Starea de lucruri din ţară este tot mai sumbră. O privire în comunele doljene este suficientă ca să-ţi dai seama că aproape trei decenii de post-comunism nu au adus binefacerile propuse de-a lungul timpului. În oraşe, aceleaşi imagini dezolante: spaţii în inchiriat, promiscuitate dovedită prin mari datorii la întreţinere şi nivelul ridicat al cheltuielilor de hrană şi îmbrăcăminte, lipsa cronică a locurilor de muncă. Starea de spirit este una foarte agresivă, mici artificii sociale mai fac să se ridice capacul nemulţumirilor. Dar, esenţa rămâne. Ţara este cu mult în urma a ceea ce putea să fie. Nu ne îmbătăm cu argumente patriotice, pentru că ne-am minţit pe noi înşine la momentul oportun şi ne-am lăsat dezveliţi în faţa unui comerţ redutabil, cu sute de ani de experienţă, făcut de partenerii externi. Nu prea mai este timp de lamentări. Depopularea ar trebui să fie subiect de siguranţă naţională la CSAT, iar corupţia un argument pertinent în sala de judecată. Obligat prin votul popular să guverneze, PSD trebuie să arate că se ridică la nivelul aşteptărilor, asta dacă nu cumva resursa sa umană de conducere este din ce în ce mai superficială şi lipsa de filtru intern centrat pe respectarea unor criterii de integritate şi-a spus cuvântul.

protest 1Se pot afirma multe despre Partidul Social Democrat, şi bune şi rele. Este format şi condus de oameni, mulţi dintre ei obişnuiţi cu munca în administraţie şi, iniţial, rodaţi în plan politic. La ultimele alegeri, această formaţiune a ieşit învingătoare detaşat. S-a spus că a fost un vot anti-dreapta, mai puţin unul pro-PSD, analizându-se procentele celor prezenţi la vot. A urmat validarea Parlamentului actual şi, ulterior, stabilirea unei majorităţii parlamentare. Cum era şi firesc, guvernul a primit votul de învestitură pentru un program eminamente politic. O scânteie a fost suficientă pentru ca, un haos greu controlabil să pornească, încă departe de a se fi stins. Având o majoritate parlamentară solidă, PSD a optat pentru o soluţie de legiferare ce a suscitat reacţii imediate. În concertul vocilor europene, imediat, reproşurile au venit în cascadă, iar recenta vizită la Bruxelles a premierului Grindeanu a însemnat o punere în gardă a Executivului la modul cel mai simplu cu putinţă: atenţie sporită, banii vă vin de la noi, europenii! Deloc departe de adevăr. În momentul în care fondurile pentru Agricultură îţi vin de la CE, iar Ministerul de Finanţe autohton doar alocă cu titlu de împrumut în trezorerie sumele, urmând să şi le întregească după virarea banilor din partea comunităţii europene, nu are sens să ne mai credem prea importanţi, deşi e valabil pentru toate statele UE. Diferenţă e că acestea din urmă au agricultură reală pe teren, nu doar în acte!

Pe neputinţa noastră, alţii…

protestAm semnat acorduri comerciale clare, pe care trebuie să le respectăm. Că nu am fost capabili în ultimii zeci de ani să menţinem şi să fortificăm măcar câteva societăţi comerciale româneşti solide, încât să facă faţă concurenţei acerbe din spaţiul vest-european este tot vina noastră. Am distrus, am falimentat, am vândut la fier vechi, pe nimic, industria. Am pus la pământ agricultura, cu toate cele bune făcute înainte, dar ne plângem acum că pieţele ne sunt invadate de marfă din import! Suntem penibili. Votul într-o democraţie este absolut necesar. Doar prin el putem construi entităţi politice şi, apoi, administrative ce pot conduce societatea. Puterile în stat sunt trei la număr. Că atribuţiile lor se interferează este tot un adevăr recunoscut de specialiştii în drept constituţional. Despre o stare de echilibru în actul politic, dar şi în mesajul politic nu poate fi vorba în anii următori, având în vedere ce „material de lucru” este în Parlamentul actual. Şi, pentru că din interiorul partidelor au fost promovaţi tot felul de neaveniţi, lipsiţi de cel mai elementar bun-simţ. Pentru că, despre ce altceva poate fi vorba, când mulţi îşi asumă funcţii şi demnităţi publice, pe care cu greu un om bine format profesional şi la o vârstă înaintată le poate face faţă onorabil! PSD s-a poziţionat într-o expectativă greu de înţeles, ca să nu spunem într-o tăcere suspectă. Poate că nu mai are voci competente? De ce nu şi le-a cultivat din timp, ei ştiu mai bine. Yesman-ii sunt contraproductivi în orice structură.

Societatea românească este divizată profund. Realitate probată în aceste ultime săptămâni. Ni se arată tot felul de vinovaţi şi de provocatori ai protestelor actuale. Tabăra stângii spune că de vină sunt multinaţionalele, ba că preşedintele României vrea cu orice preţ să-şi impună un premier, ba că instituţiile care ne apără împotriva infractorilor îşi cer un control mai mare la nivelul statului. De cealaltă parte, ni se livrează că actuala guvernare vrea să-şi facă scăpaţi de rigorile legii membrii săi cei mai de seamă, cu probleme în justiţie. Şi de o parte, şi de alta, noi stăm şi privim prostiţi.

Ajunge cu demagogia, de orice parte ar veni

spatiuComunele Doljului arată, multe dintre ele, deplorabil. Suntem tributari wc-ului din fundul curţii şi al spălatului la lighean. Asfaltul e peste tot, dar lipseşte cu desăvârşire. Angajaţii din mediul rural sunt maximum 20-35 la număr şi slab instruiţi profesional. Marea majoritate, bugetari, după bunul plac al primarului. Restul s-a împrăştiat prin lumea largă. În marile oraşe, aceleaşi minciuni. Ne credem mari patrioţi, dar nu prea avem nimic al nostru pe pământ cu care să ne lăudăm şi care să fie un contributor solid la bugetul local. Ce ar fi dacă ar pleca Ford de la Craiova? Sau Renault de la Argeş? Sau hipermarketurile din toată oraşele şi comunele României?  Sau toate firmele de cablaje şi alte subansamble auto, ce asigură salarii bunicele? Să nu ne pierdem de tot raţiunea!

         Liderii PSD, cei care sunt acum la butoane, bine branşaţi la lichidităţi şi fonduri izbitor de mari, ar trebui să iasă public şi să-şi asume un program veritabil de renaştere a acestei ţări. În caz contrar, cu aceeaşi viziune grotească de înavuţire rapidă, pot să se ducă lejer în lada istoriei. Nu au înţeles, se vede bine, că sunt cel mai mare partid al momentului, că Europa nu prea vrea formaţiuni politice aşa de cotate – peste 40% – greu de controlat, că în calitatea profesională şi umană a garniturii de conducere trebuia să fie mult mai selectiv. Nu a înţeles că lipsa unui dialog real cu cetăţenii înseamnă o desconsiderare gravă a tuturor celor care le-au dat votul. Există semnale recente că vor să remedieze acest fapt. Să nu fie prea târziu. Nu poţi să mergi numai cu personaje şantajabile şi să ai pretenţii că reformezi România. Lordul Palmerston în secolul al XIX-lea, tot în contextul unei schimbări de poziţie în politica internaţională, spunea: „Anglia nu are prieteni sau aliaţi permanenţi ci doar interese permanente!”. Or, noi, o ţară din ce în ce mai nesemnificativă, nu reuşim să venim în faţă cu reale personalităţi politice. Poate că nu mai sunt. Să fi rămas prostia şi hidrogenul omniprezente, parcă ne e greu să acceptăm. Dar suntem pe marginea prăpastiei. Puternicii lumii impun sancţiuni economice altor puternici, dar asta nu împiedică Germania să deschidă o fabrică auto la 40 km nord-vest de Moscova. Că tot vorbim de interese. Dacă social-democraţii nu înţeleg că au primit un cec în alb, mai clar ca oricând, este responsabilitatea lor de cum vor gestiona totul de acum înainte.

O ură de neînţeles, pentru orice om normal

wcÎn munca noastră de documentare pe teren vedem aproape zilnic blocaje instituţionale. Primarul nu poate colabora cu majoritatea din consiliul local, care îi este potrivnică, fiind de altă orientare politică! Un absurd inimaginabil, deşi localnicii sunt cei ce pierd, inclusiv acei consilieri locali refractari la modernizare. Că doar locuiesc pe raza aceleaşi comune. O să detaliem, ca exemplu, localitatea Coşoveni, în următorul număr al cotidianului nostru. Vedem o promiscuitate din ce în ce mai accentuată. Gospodăriile sunt racordate la apă curentă, dar nu prea pot să-şi plătească facturile, deşi tariful e modic: 3 lei/mc. Despre salubritate, e o altă poveste. Fără asfalt, fără drumuri bine întreţinute, niciun operator de salubritate nu se leagă la cap cu un contract într-o localitate unde îşi distruge autospecialele şi are nevoie de tractoarele agricultorilor să le scoată din nămol. Toate sunt legate între ele. Dar nu există calmitate, dialog şi spirit civic. Poate că aici este nivelul nostru de raportare la societate şi, deocamdată, atât putem înţelege şi, mai ales, face. Nici generaţiile care vin din urmă nu par să ne dea un semnal încurajator. Sunt mai goale de conţinut, mai uşor de manipulat, mai reci în empatie şi chiar mai puţine numeric.