Avem raportul Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. „Dirigintele” nu e excesiv de aspru şi face din acest document de 15 pagini un radar, dacă vreţi, suficient de explicit. Raportul indică încă o dată direcţia. Bună. Puţine detalii birocratice, puţine observaţii critice, deloc maliţioase şi deloc multe recomandări, ceea ce sugerează că nu poate fi folosit pe post de bâzdoacă, cum şi-ar fi dorit unii. Dar nu asta e problema. La punctul 3 al capitolului „Concluzii şi recomandări” se face trimitere la „integritate”, inserându-se: „Progresele obţinute în ceea ce priveşte cadrul de integritate trebuie să fie consolidate prin clarificarea cadrului juridic, astfel încât să nu mai existe îndoieli legate de aplicarea acestuia”. Şi se continuă astfel: „(…) să nu existe excepţii de la aplicarea actelor legislative privind incompatibilitatea, conflictele de interese şi averile nejustificate, (…) prin colaborarea Guvernului cu ANI pentru elaborarea şi propunerea unor acte legislative de îmbunătăţire a cadrului de integritate”. Ne oprim aici, fiindcă atât legea privind incompatibilităţile, cât şi cea privind conflictul de interese, meritau o corectare, numai că într-o altă abordare, consensuală, mult mai cumpătată decât cea încercată, aflată la originea unui scandal de care USL, dar în primul rând premierul Victor Ponta, nu aveau nevoie. Dar dacă România este mereu privită, deseori pripit, ca susceptibilă de derapaje privind „statul de drept”, să vedem ce se încearcă… în Franţa, unde incompatibilităţile, prevăzute de Legea 161/2003 de la noi, chiar lipsesc. Aproape cu desăvârşire, deşi n-am vrea să ne hazardăm. Site-ul revistei „L’Express”, care poate fi consultat, prezintă palmaresul „cumularzilor” Republicii. Mai exact, un proiect de lege privind non-cumulul de mandate trebuia votat în septembrie anul trecut de Adunarea Naţională, similară Camerei Deputaţilor. Ceea ce nu s-a întâmplat. „L’Express”, după o anchetă minuţioasă, a concluzionat că 1.573 de aleşi francezi deţin 1.897 mandate politice şi ocupă mii de funcţii. Ancheta nu s-a arătat interesată de cei 500.000 de aleşi locali, ci doar de personalităţile politice foarte importante: 38 de miniştri, 577 deputaţi, 348 senatori, 78 europarlamentari, 26 preşedinţi de consilii regionale, 106 preşedinţi de consilii generale sau colectivităţi de peste mări, 483 primari de oraşe cu peste 20.000 de locuitori şi 245 preşedinţi de intercomunităţi care depăşeau 50.000 de locuitori în 2013. În total, reiterăm, 1.897 de mandate sunt reprezentate de 1.573 aleşi, unii dintre aceştia, mai „gurmanzi”, deţinând două sau trei. Mai clar: un parlamentar francez poate deţine, concomitent, şi funcţia de primar sau de preşedinte de consiliu regional. Cumulul de mandate şi de funcţii este o practică în Hexagon, şi faptul că actuala stare de lucruri cu „cumularzii” încă persistă este, de bună seamă, o problemă a Adunării Naţionale. Nu mai continuăm. Dar când la noi în România un ales local sau un parlamentar, identificat a fi deţinut funcţia de simplu administrator la un SRL, fie şi prăbuşit, fără nici o legătură cu accesul la banii publici, este declarat incompatibil, semnale de exagerare parcă există. Oricum, raportul pe MCV, destul de nuanţat, atent redactat, nu se dovedeşte deloc un bau-bau.
