Liceul „Matei Basarab” îşi prezintă noua imagine

0
2141

Înainte de 1990, Liceul Industrial nr.7 Craiova, actualul Liceu „Matei Basarab”, nu făcea parte din elita învăţământului craiovean, din considerente mai mult sau mai puţin obiective. Înstituţia de învăţământ preuniversitar era privită, la un moment dat, chiar ca o „oaie neagră” a procesului educaţional. După 1990, percepţia a început să se schimbe, au fost mai multe transformări, iar, acum, este o unitate şcolară care începe să fie luată în seamă. Mâine, vor fi organizate manifestări ocazionate de „Ziua liceului”.

În toamna anului 1966, se înfiinţa, la Craiova, Liceul Industrial de Construcţii, cunoscut drept Liceul Industrial nr.7, până în 1990. La început, au fost două clase, cu 72 de elevi, activitatea desfăşurându-se în actualul sediu al Colegiului „Nicolae Titulescu”. În anul şcolar 1970/1971, a primit un sediu propriu, în strada Brestei, iar în 1978 unitatea a fost relocată în actualul amplasament – adresa pe strada „Vasile Alecsandri” , cu intrarea principală din strada „Dimitrie Gerota”. În 1994 , a fost transformat în Grupul Şcolar „Matei Basarab”, iar în 2012 a primit actuala denumire – Liceul „Matei Basarab”.

Rezultate din ce în ce mai bune

S-a trecut peste perioada dificilă, iar în prezent lucrurile se prezintă cu totul altfel: dotări moderne, plan de şcolarizare acoperit integral, noi specializări în procesul de învăţământ, schimbarea aproape în totalitate a profilului şcolii, rezultate ascndente la admiterea în liceu şi la bacalaureat, etc. „Ştiu cum era privit liceul înainte de 1990, dar nu era întru-totul adevărat. Am absolvit aici şi ştiu percepţia de atunci. Sigur, erau şi multe aspecte negative, care nu pot fi trecute cu vederea şi nici nu au fost. În acei ani, erau pregătiţi viitori specialişti în construcţii, în primul rând. Lucrurile, de-a lungul anilor, s-au schimbat, iar imaginea este din ce în ce mai bună. În acest moment, avem un plan de şcolarizare acoperit integral, cca 1.300 de elevi cuprinşi în toate formele de învăţământ: primar, gimnazial, liceal şi post-liceal, iar preponderente sunt specializările economice. La învăţământul profesional avem două clase – una de economie şi una, unicat în Dolj, de instalator în construcţii tehnico-sanitare. În 2013, a apărut o nouă specializare, în turism, care a mărit atractivitatea din partea tinerilor. În acest an, procentul de promovabilitate la Bacalaureat a fost de 30%, faţă de una mică, cca 8%, în urmă cu trei ani. De asemenea, media la admitere în liceu a crescut şi ea. Pentru cei aproximativ 100 de elevi interni sunt asigurate toate condiţiile – cazare, masă servită la cantina proprie, iar pentru copiii din clasele 0-IV există programul after-school, părinţii plătind doar costul mesei  – 6 lei/zi. Nu mai spun despre reabilitările şi renovările efectuate, sprijinul primit din partea Primăriei Craiova şi al Consiliului Local fiind substanţial”, a declarat prof.  Matilda Blagu,  director al Liceului „Matei Basarab”.

Matilda Blagu

Manifestări în afara orarului şcolar

Mâine , unitatea de învăţământ are programate manifestările ocazionate de „Ziua liceului”. Sunt mai multe concursuri şcolare, expoziţii cu lucrări ale copiilor, comunicări ştiinţifice, etc. „Toate acţiunile se vor desfăşura după ora 12:00, pentru a nu perturba procesul de învăţământ. Cadrele didactice, care sunt de excepţie, vor participa împreună cu elevii la aceste manifestări. Dacă tot am amintit de corpul profesoral, trebuie să spunem că acesta a contribuit, de-a lungul ultimilor ani, şi la rezultatele obţinute de către elevi la diversele concursuri şcolare, inclusiv la Olimpiade, unde am avut elevi prezenţi şi la fazele naţionale ”, a mai punctat Matilda Blagu.