900 de clienţi din Craiova, invitaţi la „negocieri” / „Orice promovare socială are o soluţie comercială”

0
425

Ieri, la Casa Universitarilor din Craiova, Banca Comercială Română a organizat conferinţa „Noua eră în retail banking”. Jurnaliştii au avut prilejiul, cu această ocazie, să afle modalitatea prin care BCR adoptă, în premieră naţională, o nouă filozofie de banking şi oferă clienţilor cu credite garantate posibilitatea  de a beneficia de rate reduse, în medie cu 20%. De asemenea, reprezentnaţii BCR au prezentat o serie de informaţii specifice despre clienţii de banking din zona Dolj.

            Evenimentul a fost găzduit de Paul Handro, directorul regional, BCR, care a precizat că „echililibrul între rezultatele financiare şi relaţia cu clienţii este starea de normalitate către care ne îndreptăm. Suntem o bancă diferită faţă de acum trei ani, avem o nouă filozofie de business, şi acest lucru se vede în măsurile pe care le luăm. BCR îşi ia angajamentul să fie un partener pe termen lung pentru clienţi şi să se adapteze, inclusiv prin găsirea soluţiilor comerciale cele mai potrivite, provocărilo contextului economic. Am început prin a asculta mai bine clienţii, creând o unitate specială dedicată îmbunătăţirii experienţei clienţilor. Am lucrat în permanenţă la îmbunătăţirea cunoştiinţelor de educaţie financiară a clienţilor noştri, şi am încununat aceste eforturi cu lansarea unu Ghid de Creditare Responsabilă, pe care l-am făcut în parteneriat cu Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare şi pe care îl vom distribui în câteva sute de mii de exemplare”.

„Clienţii au început să meargă mai mult către creditele ipotecare”

       BCR s-a hotărât să ofere clienţilor cu credite imobiliare şi celor cu garanţie ipotecară posibilitatea de a beneficia de o dobândă mai bună, echivalentă cu media pieţei în acest moment – 4.95%, precum şi posibilitatea de a avea cinci ani dobândă fixă. Apoi dobânda va fi calculată EURIBOR +3. Pentru creditele de consum cu ipotecă dobânda este mai mare cu 1%. Directorul regional BCR a spus că această ofertă este adresată tuturor celor care au un credit imobiliar, ipotecar sau un credit de consum cu ipotecă în derulare. „Încercăm astăzi (nr.ieri) să face clarificarea unor date, dar şi a unor întrebări. Titlul campaniei este unul sugestiv „Orice promovare socială are o soluţie comercială”, fiind vorba de scăderea ratelor, atunci putem vorbi şi de o latură socială a acestei companii. Sunt câteva date macro pe care le avem în prezentare. Este vorba de prezentarea evoluţiei noi de credite negarantate 2012-2015, ca şi tendinţe şi creditele garantate. În ceea ce priveşte evoluţia creditelor ipotecare şi imobiliare, există o parte bună şi anume, clienţii merg mai mult spre această direcţie, către achiziţionarea de case şi mai puţin către creditele de consum. Eu cred că BCR are o altfel de abordare, una nouă, pe termen lung. E clar că un credit imobiliar sau ipotecar este contract pe termen lung, ca urmare orie bancă trebuie să-şi calibreze acţiunile ca urmare a evoluţiei mediului”, a mai subliniat Paul Handro, reprezentantul BCR.

„Mai facem un pas, probabil cel mai important în relaţia cu clienţii noştri de până acum”

Pentru clienţii BCR, pe lângă reducerea de peste 20% a ratei lunare de plată, banca oferă un flux rapid de aprobare, cu documentaţie simplificată, comisioane zero şi asigurarea de viaţă gratuită pe întreaga durată a creditului. „Mai facem un pas, probabil cel mai important în relaţia cu clienţii noştri de până acum, şi le oferim, proactiv, celor care arătat bunăcredinţa şi interesul pentru un parteneriat pe termen lung cu banca, plătindu-şi ratele la timp, posibilitatea de a beneficia de rate reduse cu până la 20%. La nivel naţional, de exemplu, avem 50.000 de clienţi, iar în Craiova, peste 900, care pot beneficia de oferta noastră. Pentru a beneficia de această ofertă, clienţii BCR cu credit ipotecare sau garantate cu ipotecă, trebuie să se adreseze bănci sau la unităţile bancare, la consilierii specializaţi. Pentru scurtarea timpului de aprobare, banca a contractat notari publici, care vor fi disponibili în unităţile băncii pentru a facilita semnarea tuturor documentelor necesare”, susţine directorul zonal al BCR, Paul Hadro.

„Scade rata”

Noua filosofie de retail banking la BCR se bazează pe cei patru piloni. Unul, care este evident, este cel intitulat „Scade rata” şi pe care îl propune clienţilor, în vederea reducerii ratelor în medie cu 20%. „Tot ca un pilon de bază al schimbării abordării bancare, este „Direcţia Experienţă Clienţi”, unitate dedicată vocii clientului. Ca şi o bancă de prim rang, poate vi se par lucrurile pur teoretice, dar noi chiar dorim să preluăm aceste feedback-uri pe care nu le putem obţine decât printr-un sistem bine structurat şi dacă lucrăm în mod organizat. Această direcţie are rolul de a prelua anumite nemulţumiri din partea clienţilor şi a le duce în zona analizei, astfel încât decizile să fie cât se poate de corecte, de ambele părţi. Al treilea pilon este „Parteneriatul cu o asociaţie pentru protecţia consumatorilor”.  Am făcut acest parteneriat cu Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare şi tot cu ei am făcut împreună un ghid. Aşadar, al patrulea pilon este chiar „Ghidul pentru împrumuturi responsabile”, adresat tuturor clienţilor care vor cere un nou credit. Eu personal consider că este un lucru esenţial, tât pentru noi, pentru bancă, cât şi pentru clienţi. Ţine foarte mult de educaţia financiară. Noi ca şi bancă avem această obligaţie să educăm clienţii din punct de vedere financiar. Acest ghid a fost editat în foarte multe exemplare, pentru a contribui la infomarea şi educare clientului. Eu, ca şi om de bancă, îndemn clientul să-l citească cu atenţie, pentru că atunci când ei un credit, e o decizie pe termen lung care necesită o informare corectă. Este foarte important să şti care e destinaţia banilor…”, a subliniat responsabilul băncii.

Ghid despre contractarea creditelor

Ghidul răspunde clienţilor BCR şi potenţialilor clienţi la şapte întrebări importante. Şi anume : „Când solicitaţi un credit?!”, adică, ai cu adevărat nevoie de un credit sau îţi poţi permite un credit; „Care este creditul potrivit pentru tine?”- când foloseşti cardul de credit sau ce este descoperitul de cont; „Ce trebuie să ai în vedere când soliciţi un credit?”– în ce monedă soliciţi creditul sau ce tip de dobândă ai şi care sunt comisioanelor pe care le plăteşti; „Care sunt condiţiile de obţinere a unui credit ?” – de la ce vârstă poţi lua un credit  sau care este venitul minim acceptat; „Cum împrumuţi bani şi cum îi dai înapoi ?”– căţi bani poţi împrumuta sau care este avansul minim; „Care este perioada de creditare şi cât de repede primeşti banii ?” – pe ce perioadă poţi la creditul sau cât durează obţinerea unui card de credit şi „Cum rezolvi evenimentele neprevăzute ?” – când se raportează întârzierile sau ce se întâmplă cu creditul în cazul unui eveniment nefericit.