Purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, a demisionat din funcţie la câteva zile după ce premierul Viorica Dăncilă a cerut demiterea lui în urma declaraţiilor potrivit cărora “oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem”.
„A demisionat vineri. Atunci şi-a depus demisia la domnul preşedinte, la momentul acela nu ştiam dacă demisia fusese trimisă pe circuit mai departe, trebuie semnată de domnul preşedinte, aşa e procedura la orice instituţie şi orice serviciu”, a declarat, pentru MEDIAFAX, consilier superior în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Augustus Costache.
Decizia lui Daniel Osmanovici vine la câteva zile după ce premierul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Sănătăţii Sorina Pintea demisia preşedintelui CNAS, Răzvan Teohari Vulcănescu, şi purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Osmanovici, în urma declaraţiilor făcute de cel din urmă în care a spus că “oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem”.
“Cred că puteţi fi de acord cu mine că nu există pe lumea asta niciun sistem perfect. Mă refer în lume la orice sistem (…) Nu aş vrea să mă duc în această zonă apocaliptică, pentru că oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem, nu vreau să sun cinic, dar nu e o chestiune pe care să o pun că acum, dacă a picat sistemul, se întâmplă cele mai mari nenorociri de pe planeta Pământ fix în România”, au fost declaraţiile lui Osmanovici.
Declaraţiile au fost lansate în contextul blocajului de peste două săptămâni al sistemului informatic al cardurilor de sănătate. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat, pe 10 iulie, că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă, astfel că toate serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se acordă în regim off-line. (Sursa: Mediafax)