Carla del Ponte: O justiţiară greu de îndoit

0
112

Carla del Ponte (65 de ani), ex-magistrat elveţian şi ex-procuror al Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, în prezent membră a comitetului de anchetă independentă al ONU pentru violenţele din Siria, a declarat recent că, până în acest moment, nu există probe convingătoare conform cărora forţele guvernamentale siriene ar fi folosit arme chimice împotriva rebelilor sau a populaţiei civile. Magistratul ONU nu a oferit detalii despre circumstanţele în care ar fi fost folosit gazul toxic, dar a spus că investigatorii urmează să prezinte noi observaţii la viitoarele sesiuni ale Consiliului ONU pentru drepturile omului. Opiniile „separate” ale Carlei del Ponte n-au fost împărtăşite de comisia independentă de anchetă a ONU, care a refuzat orice comentariu. În schimb, ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, a oferit dovezi „implacabile”, transmise secretarului general Ban Ki-moon, potrivit cărora rebelii sirieni au folosit gazul sarin, în cursul luptelor din 19 martie a.c., de lângă Alep. Inflexibilitatea Carlei del Ponte nu trebuie să surprindă. Chiar dacă folosirea armelor chimice a fost una din liniile roşii stabilite de administraţia americană în cazul conflictului din Siria. Experienţa sa anterioară, de procuror al Tribunalului Internaţional pentru fosta Iugoslavie (1999-2007) a convins-o de „flotarea” liniei de demarcaţie dintre justiţie şi… politică. Numită ambasador în Argentina în 2008, de guvernul de la Berna, după expirarea mandatului de 8 ani ca procuror al TPI, Carla del Ponte a publicat în limba italiană volumul de memorii „Vânătoarea: eu şi crimele de război”, în care, „în temeiul unor dovezi serioase”, susţine că în timpul conflictului armat din Kosovo, combatanţii UCK au răpit sute de sârbi în 1999, în scopul prelevării de organe, vândute unor clinici din Occident. Această afirmaţie gravă aparţine justiţiarei Carla del Ponte. Ministerul elveţian de Externe a declarat atunci că promovarea cărţii este incompatibilă cu statutul său de ambasador. Printre cei învinuiţi se afla şi actualul premier kosovar, Hashim Thaci, implicat în contrabanda cu organe, dar, „luat în braţe” de Washington, la Rambouillet, în februarie 1999, secretarul de stat Madeleine Albright convingându-se de „potenţialul de lider” al acestuia, potrivit propriilor memorii („Doamna secretar de stat Madeleine Albright”, Ed. RAO, 2004). „Am părăsit Rambouillet obţinând o mare parte din ceea ce ne propusesem. Aveam acum o delegaţie albaneză mai mult sau mai puţin unită, cu o viziune clară a modului în care avea să arate un Kosovo democratic”. Kosovarii au fost ajutaţi şi de albanezii stabiliţi în America, aproape 400.000 de oameni. Iar presa iugoslavă a scris mai târziu, menţionează Konstantin Kacialin, într-un articol apărut pe site-ul Vocea Rusiei, că în timpul campaniei electorale a lui Bill Clinton, diplomatul Richard Hollbrooke a fost observat în cercuri ale albanezilor bogaţi din New York, în special în compania lui Richard Lukajo, care a făcut averi pe bursă, fiind cunoscut ca preşedinte al consiliului naţional albanezo-american, care a furnizat arme UCK. De ce este credibilă Carla del Ponte? Un argument infailibil îl oferă şi legendarul director al Mossadului, Efraim Helevig, în cartea sa – singulară în domeniu – „Omul din umbră” (Ed. RAO, 2006). Care, la preluarea funcţiei, avea un ofiţer al Mossadului în custodia autorităţilor elveţiene, după ce fusese surprins în subsolul unei clădiri, în timp ce încerca să pună sub urmărire linia telefonică a unui suspect aflat în legătură cu un terorist palestinian. Chiar dacă elveţienii l-au eliberat, pe o cauţiune de mai multe milioane de franci elveţieni şi garanţia personală a procurorului general al Israelului, promiţând că se va întoarce spre a se supune judecăţii, a fost pus sub acuzare de procurorul statului, Carla del Ponte, în ultima zi în care a mai deţinut funcţia, înainte de a deveni procuror al TPI. Acuzatul a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, probându-se astfel că „Mossadul nu se află în afara sistemului guvernamental”. Peste toate, s-a mai demonstrat şi dimensiunea justiţiară, şi chiar etică, a Carlei del Ponte.