Consilier al premierului pe probleme economice, chiar tenor liberal, prin apariţiile frecvente la televiziunile de ştiri, Tănase Stamule, pro-decan al Facultăţii de Administrare a Afacerilor cu predare în limbi străine, din cadrul ASE Bucureşti, cum scrie în CV-ul propriu, se distinge în peisajul politic, prin inflexibilitate şi logica sa insolită, care în anumite zile urlă. Scrie Tănase Stamule, pe pagina sa de socializare, că „sesizarea depusă la Curtea Constituţională de Avocatul Poporului, Renate Weber, pe tema pensiilor speciale, este nu doar imorală, ci şi o manipulare a instrumentului legislativ, în folosul unui grup de interese din jurul PSD”. Te freci la ochi năuc, citind creaţia aiuritoare a lui Tănase Stamule, care lasă impresia că nu are proprietatea cuvintelor pe care le foloseşte. De când o sesizare a Avocatului Poporului, la CCR, este… imorală? Ce a solicitat Renate Weber în interes personal şi nu al persoanelor lezate în drepturile şi libertăţile lor, în limitele stabilite de lege? Chiar n-a aflat Tănase Stamule, înţelegem cadru didactic universitar, că săptămâna trecută 94 de judecători ai ÎCCJ au votat, în unanimitate, atacarea la Curtea Constituţională a legii, prin care pensiile magistraţilor vor fi impozitate cu până la 85%? Nu magistraţii ÎCCJ au acuzat –pe bună dreptate- încălcarea principiului impunerii fiscale şi juste, prevăzut de art. 56 (al. 2) din Constituţie, precum şi al independenţei judecătorilor, consacrată de art. 124 (al. 3) din legea fundamentală? Mai mult, pe partea extrinsecă a motivelor de neconstituţionalitate invocate, magistraţii ÎCCJ au reclamat şi faptul, -de care Tănase Stamule ar fi putut avea habar, fiind consilier al premierului-, că proiectul de lege a fost votat în Parlament, prin procedura dedicată legilor ordinare, în pofida faptului că venea să modifice un act normativ organic, respectiv Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Condiţie suficientă ca instanţa de contencios administrativ constituţional să trântească proiectul de lege criticat, fără a mai intra pe fondul problemei, adică fără a mai analiza motivele de neconstituţionalitate intrinsecă. Dar nu astfel de subtilităţi încarcă logica beton a consilierului primului ministru. Putem înţelege, chiar, că şi-a făcut şi domnia sa datoria de fidel… „ostaş” obedient, fiindcă tonul la “muzică” l-a dat însuşi premierul Ludovic Orban. Că Tănase Stamule nu era abilitat moralmente să-şi încerce detenta, asta e o altă discuţie. Şi iată motivul. Chiar recent, ziarul „Adevărul” scria despre Tănase Stamule că este un liberal privilegiat. Căruia îi merge bine, chiar foarte bine: consilier economic în cadrul cancelariei premierului (salariu brut – 16.000 lei), membru în consiliul de administraţie al Loteriei Române (indemnizaţie lunară – 8.000 lei), preşedinte al CA al IPROCHIM (indemnizaţie lunară netă – 7.000 lei). Şi ce o mai fi. Dacă ne-am îngădui un pasager acces de cinism am spune şi noi că atunci când „caşcavalul” e mare şi devotamentul e tare, deşi rima e prozaică, dar merge. Cum să nu fi neîndurător cu toţi cei care se abat de la „linia partidului”? Se indignează Tănase Stamule şi scrie, nu cu creionul de tâmplărie, pe pagina sa de socializare: „Avocatul Poporului este un personaj tipic caragialian”. Continuând, putea să adauge, demonstrându-ne că a văzut câteva din coperţile cărţilor lui Caragiale: „cine nu e cu puterea nu e bun român (…) Fiindcă de la binele partidului atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru”. Ar fi probat ceva umor, aşa ne probează doar o ipocrizie, care n-are margini, făcându-se mai antipatic decât este.
