Prima probă a Bacalaureatului, în Dolj: 152 de absenţi, la o probă cu dificultate medie

0
599

Astăzi, 22 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea de Limba și literatura română. În Dolj, au fost prezenți 4.140 de candidați, 622 si-au echivalat proba, iar 152 nu s-au prezentat la examen. Nu au fost înregistrati candidați cu temperatura peste 37.3 ̊C. Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați trei candidați, pentru prezenţa telefonului mobil în timpul examenului.

Emoţii, astăzi, atât pentru elevi, cât şi părinţii acestora, la proba de Limba şi literatura română, prima din sesiunea iunie – iulie a Bacalaureatului, din 2020. Copiii au trecut peste ceea ce înseamnă prezenţa la un examen de trei ore, ţinut în condiţii speciale, şi au fost foarte volubile, la ieşirea din săli. Cu câţiva dintre ei, am vorbit şi noi. Foarte deschişi, încrezători în viitor ne-au expus câteva dintre simţirile acestui examen. Cu toţii arătau muşţumiţi pentru ceea ce au realizat, astăzi, subiectele fiind, în opinia lor, accesibile şi, mai mult, cu speranţa obţinerii unei note mari. “Pentru noi, la “real”, nu a fost greu. În perioada de pauză, am învăţat. Condiţiile de examen au fost foarte bune, ne-a fost mai greu, la început, cu măştile de protecţie de-ar ne-am obişnuit. Credem că vom lua o notă de peste 9,00 şi suntem convinse că şi la celelalte probe nu vor fi probleme”, ne-au spus două prietene bune –  Carmen Lupu şi Andreea Croitoru, de la Colegiul Naţional “Elena Cuza” din Craiova. De la aceeaşi instituţie de învăţământ, dar de la “umanist”, au apărut două fete, de asemenea foarte încrezătoare: “Au fost subiecte accesibile, care nu puteau pune probleme celor care au învăţat. Eu mi-am ales, pentru ultima probă, “Logica” şi, fiindcă sunt craioveancă, vreau să urmez cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova” –  Iulia Lungu; “Cred că a fost totul O.K.. Nu mi-e frică de celelalte probe, mi-am ales “Logica”, pentru ultimul examen, şi voi dori să urmez cursurile Academiei de Poliţie” –  Andreea Dragotă. La câteva zeci de metri, în faţa Colegiului Naţional “Carol I”, am întîlnit un părinte, cuprins, de asemenea, de emoţii. Este vorba despre  Costel Neamţu. “Îmi aştept fata, care sunt convinsă că a făcut foarte bine. Emoţiile  au fost şi sunt  mai mari la mine decât la ea. Am văzut-o în această dimineaşă, când se pregătea să meargă la examen, şi am văzut-o stăpână pe sine. Ea a absolvit “Carol I”, la matematică – informatică, dar vrea să urmeze cursurile Universităţii de Medicină din Craiova, de aceea şi- ales, ca ultimă probă, Chimia” , ne-a precizat Costel Neamţu.

“Subiectele s-au legat foarte frumos şi le-au permis elevilor să gândească”

Sigur că orice probă susţinută, la un examen, de către un candidat, este, la prima vedere, una uşoară, iar, imediat după ieşirea din sală, cu toţii spun că a fost uşor . În ceea ce priveşte proba din această zi, am vorbit cu un profesor autorizat, de Limba şi literatura română,  Irina Căpăţână, de la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova: “Sunt bucuroasă când am văzut asemenea subiecte. Cred că, acum, toată lumea a văzut că literatura are legătura cu viaţa de zi cu zi. Subiectele  s-au legat foarte frumos şi le-au permis elevilor să gândească , nu să producă din cărţi. Ca nivel, pot spune că se poate obţine o medie de 6-7, pentru orice copil care s-a pregătit”.