Sate cu câteva zeci de locuitori, oraşe tot mai împuţinate, municipii de unde tinerii pleacă peste alte zări în căutarea unui trai decent. Este realitatea zilelor noastre, confirmată şi de datele Recensământului Populaţiei şi Locuinţei din 2011. Craiova ar mai avea circa 270.000 de suflete; dar cum migraţia masivă s-a consumat în urmă 2-3 ani, populaţia rămasă este acum mult mai puţină. Doljul are aproximativ 660.000 de locuitori. Dar, sate precum Almăjel – 58 de persoane, Ursoaia – 60, Voiţa şi Făget – 22, Piscu Lungu – 20, Lânga – 15 locuitori sunt o dovadă în plus că întreaga ţara se îndreaptă spre un genocid demografic ale cărui efecte, se pare că, nimeni nu vrea să le anticipeze şi combată.
Doljul nu face nici el notă discordantă de la realitatea de ansamblu. Depopularea accentuată a oraşelor este, mai nou, însoţită şi de o scădere masivă a populaţiei din mediul rural. Aici, lipsa de orizont şi teama că sărăcia le poate fi singurul însoţitor statornic pe parcursul întregii vieţi au făcut ca mii de doljeni să migreze peste hotare. Şi, nu vorbim doar de generaţiile tinere, ci şi de părinţii acestora. Fie intrând tot în câmpul muncii, fie ajutându-şi copiii prin creşterea şi îngrijirea propriilor nepoţei născuţi pe meleaguri străine.
Doljul revine la numărul populaţiei sale interbelice
Judeţul nostru avea la recensământul din 25 ianuarie 1984 – 615.301 locuitori. Şi, trendul a fost crescător, până la recensământul din 2002. Astfel, în 1956, Doljul urcase la 642.028 locuitori; în 1966 – 691.116, în 1977 – 750.328, în 1992 – 762.142 de persoane. De la această dată a început să fie vizibil declinul economic al României, Doljul înregistrând, în 2002, doar 734.231. Pentru ca, peste aproape zece ani mai târziu, să coboare la 660.544 locuitori. Oricum, dacă s-ar mai face, la zi, un nou recensământ, după miile de persoane plecate în exterior pentru un loc de muncă, Doljul, putem spune, fără să greşim, că s-a întors la numărul populaţiei sale din anul 1930, când erau doar 533.872 de locuitori.
Sate întregi sunt decimate; unele mai au 2-3 locuitori!
Nu doar oraşele şi municipiile doljene au avut de suferit o gravă pierdere demografică, dar şi satele. În comuna Argetoaia, satul Ursoaia mai avea, la nivelul anului 2011, doar 60 de locuitori. Satul Meteu, ce aparţinei comunei Brădeşti, număra doar 58 de suflete. Dezastru pe toată linia în comuna Breasta, satul Făget. Aici mai trudeau doar 22 de localnici. În Bulzeşti, satul Piscu Lung, numai 20 de oameni. Comuna Melineşti, satul Valea Mare – 8 locuitori. Cu 7 mai mulţi, în satul Lânga, ce aparţine comunei Pieleşti. De departe, cea mai aberantă situaţie o întâlnim în comuna Predeşti. Aici, în satul Bucicani au fost recenzaţi 2 locuitori, iar în satul Predeştii Mici – 3 localnici!
Nivelul şomajului nu mai poate fi trecut cu vederea
Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii decembrie 2015 a fost de 26.172 persoane, în scădere cu 583 persoane faţă de luna decembrie 2014. Din totalul şomerilor, 10.824 persoane sunt de sex feminin. Din numărul şomerilor 5.351 (20,4%) provin din mediul urban şi 20.821 (79,6%) din mediul rural. În mediul urban, 51,7% din numărul şomerilor au fost femei, iar în mediul rural 38,7%. Din totalul de 26.172 persoane, 3.667 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj (75%) şi 999 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj (50%). Numărul şomerilor neindemnizaţi la sfârşitul anului trecut era de 21.506 (82,2%) persoane.
Şi, totuşi, Craiova, şi Doljul în ansamblul său, nu oferă prea mari oportunităţi de angajare. Salariile sunt foarte scăzute, comparativ cu celelalte provincii istorice, iar tinerii nu mai acceptă să lucreze pentru câştiguri, ce le consideră insuficiente de a le satisface măcar nevoile şi obiceiurile de week-end.
Au luat calea bejeniei, ca la 1821!
Potrivit datelor statistice, unele dintre cele mai mari salarii nete sunt cele obţinute din activităţi de servicii anexe extracţiei – 4.079 lei; din fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului – 3.900 lei; fabricarea produselor de tutun – 3.581 lei şi în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat – 3.053 lei. Cu cele mai mici salarii sunt cei din fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – 1.223 lei; industria alimentară – 1.308 – lei; fabricarea mobilei – 1.312 lei. Câştigul salarial mediu brut pe economie, în ianuarie a.c, a fost de 2.688 lei. Cum, marea majoritate a salariaţilor sunt încadraţi în domenii prost remunerate precum: comerţ, sector alimentar şi cel de prestări servicii – contracte de prelucrare în lohn – nu e de mirare că, puterea de cumpărare este aşa de scăzută.
Să mai precizăm că, Doljul mai are 660.544 de locuitori, conform recensământului din 2011, cea mai mică cifră de la 1966 încoace. Şi, trendul este tot descrescător. Cum, cei fără loc de muncă sunt şi cei trecuţi de 40 de ani, aceştia au luat calea bejeniei. De data asta, adversarii doljenilor nefiind turci de pe vremea lui Tudor Vladimirescu, ci politicienii români, ce au pus umărul doar la distrugere, fie prin incompetenţă, fie prin interese meschine.
Securitatea naţională este ameninţată
Separarea îndelungată de partener, mai ales în cazul migranţilor spre UE, unde durata medie a şederii depăşeşte 1,5 ani, are un efect adesea distrugător asupra vieţii conjugale. Absenţa unuia dintre soţi duce la destrămarea familiilor, de aceea este probabil ca, o parte dintre cei divorţaţi să fi dobândit acest statut, ca urmare a migrării peste hotare. Nu este o noutate pentru autorităţile doljene că, numărul divorţurilor este din ce în ce mai mare. Copiii din familiile despărţite teritorial, în mare parte, au un comportament deviant. Ei vor ajunge, mai devreme sau mai târziu, să dezvolte un stil de viaţă cu totul diferit de cel al copiilor crescuţi în mijlocul unui cămin familial întregit.
Depopularea continuă a satelor şi oraşelor doljene, adâncirea procesului de îmbătrânire demografică, mortalitatea ridicată, mai ales în rândul populaţiei apte de muncă, natalitatea scăzută, la nivelul său actual nu se asigură înlocuirea generaţiilor, speranţa de viaţă scăzută comparativ cu statele dezvoltate ale lumii, degradarea instituţiei fundamentale a familiei, migraţia masivă a oamenilor peste hotare; toate aceste procese încetinesc sau chiar împiedică dezvoltarea social-economică a întregii ţări, constituind, fără doar şi poate, o ameninţare pentru securitatea naţională.
Scapă cine poate
Doljul, şi nu doar acesta, va fi lovit de micşorarea potenţialului productiv al forţei de muncă, cheltuieli sporite pentru sănătate şi protecţie socială, povara financiară asupra surselor bugetare, dependenţa economică sporită. Globalizare este o realitate. Nu o mai putem nega. Este mediul cel mai fertil al celor puternici: fie popoare, fie companii transnaţionale. Pentru noi, românii, cei ce am brevetat „plânsul la oaie”, principiul „scapă cine poate” pare să fie singura opţiune în raport cu activitatea de zeci de ani încoace a factorului politic.
