Ceea ce nu credeam a se întâmpla vreodată

0
51

Să precizăm mai întâi contextul: în Brazilia – ţara cafelei, sambei şi a fotbalului, dar enumerarea poate fi şi alta – se desfăşoară în aceste zile Cupa Confederaţiilor la fotbal. Chiar dacă echipa ţării gazdă – Selecao – a repurtat două victorii consecutive, în faţa reprezentativelor Mexicului şi Japoniei, motivele au fost realmente insuficiente, dacă nu insignifiante, pentru a stinge nemulţumirea protestatarilor ieşiţi în stradă, în multe oraşe ale ţării, cum nu s-a mai întâmplat în ultimii 20 de ani. Joi, 20 iunie a.c., Brazilia a cunoscut o zi a manifestărilor nu de amploare, ci excepţionale, peste un milion de persoane exprimându-şi nemuţumirile de sorginte socială, încât preşedintele ţării, Dilma Rousseff, şi-a contramandat o vizită oficială de două zile în Japonia, convocând o reuniune de urgenţă cu miniştrii săi cei mai apropiaţi, toţi din acelaşi partid de stânga, al muncitorilor. Motivul? Calitatea precară a serviciilor publice – sănătate şi educaţie – factura încărcată a pregătirilor premergătoare Cupei Mondiale la fotbal de anul viitor şi Jocurilor Olimpice din 2016. Să ieşim din context. Ciocnirile cu poliţia s-au soldat cu zeci de răniţi şi un decedat – Marcos Delefrate (18 ani) – după ce autoturismul acestuia a fost răsturnat de manifestanţi la Ribeiro Preto, o localitate aflată la 300 de km de Sao Paolo. În Brasilia, ca să dăm un exemplu, 30.000 de persoane s-au confruntat cu forţele de poliţie, acestea utilizând gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc, în momentul în care a fost asaltat sediul Ministerului de Externe. Şi asta după ce primarul oraşului, Eduardo Paes, a anunţat scăderea tarifelor la transportul în comun. În apropierea miticului stadion Maracana s-au înregistrat scene de violenţă fără precedent. La Sao Paolo, pe bulevardul Paulista, vitrina miracolului economic brazilian, peste 100.000 de manifestanţi, cei mai mulţi drapaţi în culorile auriverde (verde şi galben auriu), ale echipei naţionale de fotbal, au cerut mai multă justiţie socială, proferând insulte contra decidenţilor politici. „Noi vrem să schimbăm ţara. Viaţa este foarte confortabilă pentru politicieni şi deloc pentru oameni”. Pe unele pancarte se putea citi „Cupa manifestanţilor” şi „Mâine va fi o zi mai bună”. Cupa Confederaţiilor la fotbal, concepută de FIFA ca o repetiţie premergătoare Cupei Mondiale de anul viitor, se dovedeşte un prilej al exprimării nemulţumirilor crescânde, chiar în… Brazilia. O ţară a fotbalului. Cine şi-ar fi imaginat aşa ceva? Fosta vedetă a Selecao, Romario, devenit deputat, denunţă într-un lung interviu acordat „L’Equipe Magazine” corupţia din fotbalul brazilian, prezentând o imagine apocaliptică: „Nu va fi o Cupă Mondială a poporului brazilian, pentru că poporul n-are bani să cumpere bilete. Oamenii vor plăti factura după Campionatul Mondial”. După ce-l acuză pe fostul preşedinte al Federaţiei Braziliene de Fotbal (CBF), Ricardo Teixeira (n.r. – ginerele lui Joao Havelange, fost preşedinte FIFA), pentru comisioanele ilegale primite între 1992 şi 1997, de la o societate elveţiană de marketing sportiv, în vizor este luat actualul preşedinte, Jose Maria Marin (79 de ani), care, în calitate de guvernator al provinciei Sao Paolo, a avut legături cu dictatura militară aflată la putere până în 1985, fiind acuzat de jurnalistul Vladimir Herzog de responsabilitatea uciderii tatălui său. Marin este nu doar preşedintele CBF, dar şi în fruntea comitetului de organizare a Mondialului din 2014. Când se clamează că „profesorii au tot atâta valoare cât are Neymar”, referire la noua stea a fotbalului brazilian, lucrurile trebuie interpretate într-o altă cheie. Brazilia a înregistrat în ultimul deceniu un consistent boom economic. Asta este o realitate. Numai că nivelul de trai al populaţiei a continuat să scadă, factura preparativelor Cupei Mondiale la fotbal de anul viitor fiind considerată una greu suportabilă. Manifestările din Brazilia sunt, între altele, un afront, fără precedent la adresa FIFA, care a impus, din megalomanie, standarde costisitoare pentru ţara organizatoare a unei competiţii, care o pot duce în impas economic. Iar faptul că FIFA se conduce după legi proprii, fără a da cuiva socoteală, contează prea puţin în faţa brazilienilor, cărora nu li se poate pune la îndoială dragostea pentru sportul rege.