La 189 de ani de la înfiinţare, la Colegiul Naţional “Elena Cuza” Craiova deviza “Tradiţie şi excelenţă în educaţie” merge mai departe

0
586

Din urmă cu 189 de ani, când a fost pusă piatra de temelie, Colegiul Naţional “Elena Cuza” din Craiova îşi sărbătoreşte ziua, în data de 20 mai. Anul acesta, după doi ani de restricţii, cauzate de pandemie, s-a revenit la normal. A fost o manifestare de suflet, dar, ceea ce este mai important, unitatea a rămas una de elită, iar învăţământul bilingv merge mai departe, mai mult, de câţiva ani, aici se învaţă şi limba chineză. Au fost premiaţi elevii cu rezultate deosebite, au fost sesiuni de lucru pe mai multe paliere, au fost susţinute programe artistice, s-au relansat revistele Colegiului.

Colegiul Naţional „Elena Cuza“ îşi are începuturile în anul 1833, fiind înfiinţat la iniţiativa vornicului Iordache Otetelişanu, pentru a oferi învăţătură aleasă fetelor de boieri. Elevele admise în această şcoală trebuia să ştie „a citi şi scrie“ într-o limbă străină. De-a lungul timpului, specificul unităţii de învăţământ s-a menţinut, astfel că până în 1944 şi în perioada 1970-1975 toate disciplinele erau predate în limba franceză. În prezent, cunoaşterea unei limbi străine reprezintă o prioritate, şcoala având un segment important de specializări care asigură acest deziderat prin clasele cu predare bilingvă şi intensivă în engleză, franceză, germană şi spaniolă.

Cei 189 de ani de istorie şi existenţă au fost marcaţi în context intercultural, Colegiul „Elena Cuza” fiind un important centru de testare lingvistică, unde se studiază acum inclusiv limba chineză cu un vorbitor nativ. Elevii care studiază limba chineză  pregătit chiar şi un moment artistic cu specific chinezesc.
La “Elena Cuza”, istoria merge mai departe

Manifestarea din acest an nu a fost una grandioasă, a fost una apropiată sufletului “cuziştilor”, mai ales, dar oricine a putut participa. Au avut loc dezbateri pe ateliere, au fost prezentate scurte momente artistice, inclusiv dansuri din China, s-au relansat revistele Colegiului – “Fila de istorie”, “Irizări”, respectiv “Wir sind wir” (în Limba germană). “Venim după o perioadă grea, iar viaţa revine uşor – uşor la normal. Deviza noastră – “Tradiţie şi excelenţă în educaţie” – merge mai departe. Avem un colectiv extraordinar de cadre didactice, elevi minunaţi, părinţi la fel. Sunt două sloganuri pe care cu toţii le respectăm: “Spiritul nostru constă în cuvinte, nu în ziduri!” şi “La Cuza, învăţăm împreună!”. De aici vine şi forţa noastră”, a precizat prof. Liviu Cotfasă, director al Colegiului Naţional “Elena Cuza”. Prezent la manifestare, prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector – general al ISJ Dolj, a menţionat: “Revin cu plăcere aici, mai ales că am lucrat o perioadă în această instituţie. “Elena Cuza” are o conducere foarte bună, un colectiv pe măsură, iar elevii şi părinţii lor sunt la fel, iar rezultatele o dovedesc. “