Chile: Eşecul reformelor neoliberale

0
313

Victoria într-un fel previzibilă, a candidatului stângii chiliene, Gabriel Boric (34 ani), fost lider al studenţilor, în prezent deputat de Punta Arenas (Patagonia) cu 55% din voturi, în faţa contracandidatului său de extremă-dreapta, avocatul Jose Antonio Kast, admirator al fostului dictator, generalul Augusto Pinochet (1973-1990) dar şi al actualului preşedinte brazilian, Jair Bolsonaro, este un eveniment netrecut cu vederea de media europeană şi nu pentru faptul că noul preşedinte al Chile, care va intra în mandat la 11 martie anul viitor, este cel mai tânăr lider politic din America Latină şi nici pentru faptul că participarea la vot (55,6%) a fost superioară celei din primul tur (47%). Ci pentru concreteţea programului său, anti-reformelor neoliberale, impuse de generalul Augusto Pinochet la sugestiile lui Milton Friedman, emblematicul teoretician al şcolii de la Chicago, care n-au „rodit”, în avantajul tuturor categoriilor sociale. Reformele sociale promise de câştigătorul alegerilor prezidenţiale, deşi Parlamentul ales luna trecută este extrem de fragmentat şi nici coaliţia de dreapta cu extrema-dreaptă şi nici cea de stânga nu fac o majoritate clară, vizează sănătatea, pensiile, educaţia, sectoare cheie pentru orice societate, şi vor trebui votate, prin negocieri dificile. Jurnalista canadiană, Naomi Klein, în „Doctrina şocului. Naşterea capitalismului dezastrelor” descrie cu lux de amănunte ce s-a întâmplat în Chile, devenit în anii 70 un laborator al teoriei economice a „Chicago boys”, cu consecinţele de acum dramatice: 1% din locuitori percep 30% din veniturile ţării. Reducerea perimetrului sectorului public, menţinerea politicilor de austeritate au condus la inegalităţi sociale frapante. Există, fireşte, contradicţii legate de măsura în care liberalismul se opune neoliberalismului. Numeroase state au în prezent mai puţină putere decât anteprizele multinaţionale. Şi de aici puternice mijloace de a influenţa deciziile guvernamentale în ţări fiabile sau mici. Şi asta după ce neoliberalismul a cucerit nu puţine capitale europene şi organizaţii internaţionale (Banca Mondială, FMI, Comisia Europeană). Discuţia e lungă. O Constituţie datând din era Pinochet urmează a fi înlocuită anul viitor. „Poporul unit nu va fi niciodată învins”, a declarat viitorul preşedinte al ţării, Gabriel Boric, repetăm cel mai tânăr preşedinte din istoria ţării. Jose Antonio Kast (44,1%) apărător al dictaturii şi neoliberalismului, ultraconservator pe problemele societăţii a clamat în campania electorală că viitorul ţării se joacă între „libertate şi comunism” la aceste alegeri, arătându-se ostil dreptului la avort, chiar şi în caz de viol, propunând suprimarea ministerului familiei şi ajutoarelor sociale de tot felul. Însăşi fosta preşedintă a ţării, Michele Bachelet, depenalizase la avort mai multe situaţii dramatice (viol, malformaţii, etc.). Pentru prima dată de la întoarcerea la democraţie în 1990 partidele tradiţionale de centru-stânga şi dreapta au fost excluse din cursa finală la funcţia supremă. Popularitatea câştigătorului alegerilor de duminică, este una imensă, şi asta într-o ţară polarizată la maximum, cu o economie într-o stare deloc prosperă. Am putea spune chiar departe de un asemenea deziderat.