Premierul Viorica Dăncilă, nu numai că nu place şi nu convine opoziţiei, asta e în logica lucrurilor, dar sistematic, la o manieră contondentă, este stigmatizată, caricaturizată, persiflată, în fine înjuratura e de rigoare şi la îndemână. Judecata pozitivă, am văzut şi ieri la dezbaterea moţiunii de cenzură e rară, deşi ar fi necesară sufletului şi ţării, ca şi veghea critică. Viorica Dăncilă nu face de regulă gesturi ample şi declaraţii tari, nu îşi îngrijeşte demagogic cariera. Spune strictul necesar, sobră şi concentrată, fără umori, fără lamentaţii, învăluită de o foarte expresivă, aproape enigmatică inexpresivitate, convinsă că nu conduce o echipă de vrăjitori, ci una de miniştrii a căror gândire şi acţiune nu sunt infailibile, că nu a găsit soluţii potrivite şi la timp pentru toate problemele ţării. Nu a arborat, în discursul bun de ieri, un aer super-competent, fiind gata să recunoască şi greşelile comise şi inadecvarea. Nu a părut însă străină de spiritul locului, când le-a răspuns liberalei Raluca Ţurcan şi Dan Barna, liderul USR şi facem o paranteză. Deputatul Raluca Ţurcan, să ne înţelegem, nu e nici Alice Voinescu, nici Elena Vulpescu, nici Ecaterina Oproiu, nici Zoe Dumitrescu Buşulenga, care te impresionau prin cultură, rafinament, bune maniere. Raluca Ţurcan doreşte dezinteresat binele neamului şi joacă rolul femeii de nădejde, are principii, idei luminoase şi gândire… înţeleaptă. Dar ceva e în neregulă: care sunt isprăvile sale intelectuale, dincolo de fada carieră politică, menite să o legitimeze, când o consideră pe Viorica Dăncilă un premier incompetent şi obedient? Emfaza discursului? Lipsa argumentelor logice? Totul pare o glumiţă de prost gust, basculând orice eventuală bună intenţie în derizoriu. Prin necredibilitatea ei. În fine. A atins Viorica Dăncilă în intervenţia avută un subiect delicat, cu interpretări diferite în cele două tabere politice: „Dumneavoastră cui daţi socoteală la Bruxelles? Eu dau socoteală în faţa Parlamentului României şi în faţa românilor, dar nu voi da socoteală în afara ţării. Cum a fost posibil ca nouă europarlamentari ai dumneavoastră, nouă români, să voteze împotriva României? Este cel mai ruşinos vot care s-a dat vreodată, cu atât mai mult cu cât era cu câteva zile înaintea împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire”. Ei… ţara! Opoziţia acuză „reţeta normalităţii”, afirmând că nu e de acord ca „rufele murdare să se spele în familie” – formulare vetustă –, cu o diplomaţie ipocrită, surâzătoare şi practicarea unei fente şmechere, suficiente, înşelătoare. Dar e pentru prima dată, în istoria neamului, când se cochetează cu trădarea interesului naţional? Interesant discurs a avut, pe alocuri, premierul ţării. Cu cadenţă, cursivitate, expresivitate, conţinut. „M-aţi criticat că am încredere în doamna Carmen Dan (…) eu vă spun că nu o remaniez, în niciun caz pentru motivele pe care le-aţi invocat”. Şi premierul a reamintin en passant intervenţia energică a poliţiei şi jandarmilor, în Franţa, contra „vestelor galbene”, cu tunuri de apă, gaze lacrimogene, bastoane, blindate, tot tacâmul. A omis doar să adauge că acolo preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a felicitat forţele de ordine, iar ministrul de Interne, Christophe Castaner, a dispus acordarea unei prime de excepţie de 300 euro, acceptând şi augmentarea salariilor, tuturor poliţiştilor şi jandarmilor, de la 1 ianuarie 2019, după renegocieri cu sindicatele reprezentative. Reproşuri? Doamne fereşte. Moţiunea de cenzură, a opoziţiei, conform aşteptărilor, nu a întrunit nici măcar numărul de voturi egal cu al semnatarilor. Şi nimic nu mai e de spus. Decât poate, că s-a redemonstrat, cu argumente forte că alianţa PSD-ALDE deţine în continuare majoritatea în Parlament.
