Segarcea: Ruinele mai amintesc, încă, de o zestre economică înstrăinată!

0
200

furfurol (3)Cu tot statutul său de oraş, după 1968, centru de raion, după 1950, deci anterior, Segarcea a deţinut ca distinct obiectiv industrial doar fabrica de furfurol şi aceasta intrată în funcţiune pe la 1979 şi dată în conservare imediat după 1990. A avut alte obiective economice, preponderent din zona economiei agrare, cu rostul lor (staţiune agricolă de maşini şi tractoare, centru de fructe şi legume la Portăreşti, complexe zootehnice, centru de vinificaţie), liceu, casă de cultură, bancă ş.a.m.d.. Multe calităţi au, de bună seamă, oamenii locului, dar renumele localităţii a fost conferit de sortimentele de vinuri superioare, obţinute aici, şi mai ales „coniacul de Segarcea”, pentru ca, în prezent, perenitatea tradiţiei să fie evidentă prin ceea ce se îmbuteliază sub eticheta de Domeniile Coroanei şi ceea ce produce SC Cervina Segarcea. De cereale este vorba. Segarcea nu este doar o răscruce rutieră, este şi simbolul unei răscruci de realităţi recente, putând fi văzut – fără a fi vorba de vreun mesaj propagandistic – ce a aparţinut zilei de ieri şi ce aparţine, ca o sfidare, zilei de astăzi. Fără reciclarea sloganului – ieri întunericul, azi lumină. Nu de aşa ceva este vorba, deşi se poate reflecta, în tăcere, la „mitul lui Sisif”. Când un centru de vinificaţie, nu cel aparţinând ex-întreprinderii agricole de stat Segarcea, ajunge în mâinile interlopului Genică Boerică şi peste drum, aidoma corbilor ce rotesc asupra cadavrelor în putreziciune, se mai caută fierul vechi (firma Lizicom), prin ruinele fostei fabrici de furfurol – pendinte de Combinatul Chimic Craiova – de firme dubioase, ca obiect de activitate, multe întrebări îşi au rostul lor firesc şi una dintre ele nu poate suna decât astfel, nemaiputând a surmonta iraţionalul: „noi suntem normali?”.furfurol (2)

Furfurolul de la Segarcea: O investiţie pripită

Istoria fabricii de furfurol de la Segarcea începe în 1979, când cei care au lucrat efectiv acolo (peste 200 de angajaţi, din care 8 ingineri şi 16 maiştri), opinează că a fost dată în exploatare. Furfurolul este o aldehidă heterociclică a furanului – un lichid uleios, ca stare de agregare, incolor, cu miros de migdale –, şi se obţinea din produse vegetale secundare (în principal ciocălăi de porumb) livrate de fostele „baze de recepţie şi depozitare a cerealelor”, care aveau plan concret în acest sens. Consumul zilnic al fabricii de furfurol de la Segarcea era de 220 tone de ciocălăi de porumb, aprovizionarea întâmpinând tot felul de sincope, deşi afluite erau mai multe judeţe din Sud-Vestul ţării. Mare consumatoare de aburi, obţinuţi de la cazanele alimentate cu păcură, fabrica de furfurol realiza cam 50% (2.200-2.500 tone) din sarcina anuală de plan. Cu întrebuinţări multiple, în industriile polimerilor, cleiurilor, răşinilor sintetice, dar folosit şi ca liant, ca şi în înnobilarea uleiurilor, furfurolul a devenit „o problemă” şi nicidecum o soluţie, la ceea ce revendica economia acelor timpuri. Oraşul dobândise industrie, aidoma altor localităţi mici din ţară, şi asta făcea parte din politica momentului. Studiul de fezabilitate se dovedise pripit. Imediat după 1990 fabrica – ne spunea cu tristeţe ing. Ioan Anuţa – şi-a tras obloanele, intrând în conservare. Până s-a dat startul, îndelung aşteptat, la dezafectare. Într-un fel a avut soarta Combinatului Chimic de la Craiova. Odată până în 2010 şi apoi după această dată, la ceea ce a mai rămas. Repetăm: în deplin consens cu dezmembrarea Combinatului Chimic Craiova. Mulţi specialişti de ţinută, precum ing. Dumitru Sîrbu şi ing. Grigore Onea, au plecat la Combinatul de apă grea din Drobeta-Turnu Severin. Alţii şi-au găsit rosturile cuvenite.cerealcom (12)

Un câmp de dărâmături

Comparaţiile nu îşi au rostul. Oricum peisajul e dezolant. Pe suprafaţa de 7,5 hectare nu zăreşti decât dărâmături. Se mai caută, cum spuneam, doar fierul vechi pentru valorificare. Incinta are o cabină la intrare, cu un angajat al firmei, care, pentru propria securitate, a legat câinele de ceea ce altădată era poarta de acces. Peste drum, într-o concurenţă a dezastrelor, acareturile fostului centru de vinificaţie, locul unde se prelucrau strugurii preluaţi de la ex-cooperativele agricole din zonă (Padea, Valea Stanciului, Drănic), şi unde numele „meseriaşilor” Dincă şi Barcan, neîntrecuţi în tainele vinificaţiei, încă reverberează. Nu departe, ruinele fostului depozit de carburanţi aparţinând Petrom. Menţinute în câmpul vizual spre a aduce aminte. De ce? De oameni.anuta (1)

Ce poate face Mihai Anghel

L-am întrebat pe noul primar al localităţii, Nicolae Tutunaru, în mandat de câteva luni, consiliat încă de fostul primar, Nicolae Popa, prezent la discuţie, despre aportul firmelor lui Mihai Anghel la bugetele publice. Răspunsul a fost prompt: consistent, dacă nu decisiv. Când 12 semeţe celule de siloz de depozitare, de dată recentă inaugurate, cu o capacitate de 60.000 tone, anunţă nu doar un alt posibil statut al localităţii, acela de capitală a grâului, dar şi o altă lume, nu e bine să te grăbeşti în evaluări. Deocamdată nu e deloc rău. O altă lume, cum spuneam, se reaşează în nişte tipare moderne, de-a dreptul, dar nu pe un teren viran. Un oraş cu infrastructura lui, deloc impresionantă, încă se lucrează la asfaltat de alei şi străzi, primeşte mângâierea îndelung aşteptată, care nu vine din cer. Noul înlocuieşte vetustul. Dar la tot pasul se simte o altă filosofie de viaţă. Primăria localităţii poate impulsiona „asanarea” definitivă a ruinelor vizibile, pentru a prinde o altă cadenţă. E vorba de o poartă de intrare / ieşire a oraşului. Cea de Sud. Între cum arată noul sediu administrativ Cerealcom – adevărat palat, dar cu gust rafinat – şi cotloanele localităţii care mai amintesc de lumea de ieri, la care am făcut referire, este o distanţă greu de măsurat. Segarcea, cu lumea ei, care a văzut multe, dobândeşte un alt statut, unul autentic european.

cervina_segarcea_mihai_angh