Marian Jean Marinescu: „Doar Anca Boagiu este candidat din partea României pentru PPE”

0
989

Timp de două zile, la Madrid, în Spania, se va desfăşura Congresul anual al popularilor europeni. Cei 749 de delegaţi vor alege membrii noului board PPE, şi anume preşedintele, secretarul general, 10 vicepreşedinți şi trezorierul partidului. Gazda Congresului va fi premierul Spaniei, Mariano Rajoy Brey. Congresul PPE are loc o dată la trei ani, iar ultimul s-a desfăşurat la Bucureşti, fiind găzduit de fostul președinte Traian Băsescu.

Cea mai mare familie politică europeană va aborda problemele legate de migraţie, economie, libera circulaţie a forţei de muncă, schimbări climatice, etc. Vor fi de asemenea discuţii despre parteneriatul dintre Europa şi SUA dar şi despre relaţia UE-Rusia. Cel mai important punct al ordinii de zi va fi, bineînţeles, alegerea conducerii formaţiunii politice. Actualul preşedinte, francezul Joseph Daul, candidează pentru un nou mandat, la fel ca şi Anca Boagiu, care speră să îşi reînnoiască mandatul de vicepreşedinte PPE. Senatorul român va fi de altfel singurul candidat din România care intră în această cursă, lista fiind închisă de vineri, săptămâna trecută.

“Lista este închisă de vineri. Anca Boagiu candidează din partea României. Este singurul candidat de altfel. Nu se mai poate depune nicio altă candidatură. Cred ca înainte de aceste candidaturi este foarte importantă dezbaterea. Este primul congres statutar, după cel de la București. M-am ocupat atunci personal de acel congres. Între timp, a mai fost unul, în Irlanda, la Dublin, pentru desemnarea candidatului PPE la funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene. Cea mai importantă temă va fi, bineînţeles, cea legată de migrație, fiind problema care preocupă toată Europa şi nu numai. Este aşteptată doamna cancelar Merkel.  În mod cert va avea o intervenţie pe acest subiect şi cred că vor rezulta câteva directive pentru viitor”, a precizat europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreşedintele grupului EPP, din cadrul Parlamentului European.

Președintele va fi ales în prima zi a Congresului

Deputatul european mai spune că se aşteaptă la o prezenţă de peste 2.000 de participanți, delegația României va fi formată din partidele membre al familiei popularilor europeni: PNL, UDMR, PMP și PNȚCD. Totodată, toți europarlamentari români din partea grupului PPE sunt invitați de drept. „Președintele va fi ales în prima zi a Congresului, adică, astăzi, iar apoi va propune un candidat pentru funcția de secretar general. Candidații celor 10 posturi de vicepreședinte au fost nominalizați de către partidele naționale membre sau o asociație membră PPE. Astfel, Congresul va organiza alegeri pentru secretarul general, vicepreședinți și trezorier mâine”, a mai spus Marian Jean Marinescu. O parte dintre cei care doresc să devina vicepreședinți ai PPE nu dețin, la acest moment, această funcţie. Este vorba despre David McAllister – Germania , membru al Parlamentului European, raportorul pe Serbia; Paulo Rangel – Portugalia,   Jyrki Katainen – Finlanda;  Dara Murphy – Irlanda; Kinga Gal – Ungaria și Marianne Thyssen Belgia.

 ***

Partidului Popular European deține cel mai mare grup politic din Parlamentul European, având 219 membri din 27 de state membre ale UE. Cuprinde 78 de partide membre din 40 de state, președinții Comisiei Europene și ai Consiliului European, 11 șefi de stat și de guvern din interiorul UE și 6 din afara Uniunii și 14 membri ai Comisiei Europene.