Craiova: Tânăr reținut după ce a accidentat grav o femeie pe trecerea de pietoni și a fugit

0
405

Polițiștii rutieri au fost anunțați, aseară, prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, pe strada Henri Coandă, a avut loc un accident de circulație soldat cu rănirea unui pieton, iar șoferul vinovat de producerea evenimentului a părăsit locul faptei. Polițiștii craioveni ajunși la fața locului au stabilit, în urma investigațiilor efectuate, faptul că Marian Băluță, de 26 ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere, ajuns la trecerea de pietoni a accidentat-o grav pe Mariana M., de 55 ani, din Craiova care traversa strada pe trecerea de pietoni. Tânărul a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, la scurt timp fiind identificat în trafic de către polițiști, moment în care a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o concentraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe numele său polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice. Aseară, în baza probatorului administrat în cauză de polițiști s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspect și reţinerea acestuia pe baza de ordonanţă pe o perioadă de 24 ore, urmând ca astăzi să fie prezentat magistraților cu propunere de arestarea preventivă.