Aruncată în braţele unei toamne care îşi arată, în aceste zile, tot ce are mai frumos, localitatea Rastul Nou respiră viaţă. Se trăieşte în ritmul zilelor cu soare blând, cu noi şi noi culori adăugate frunzelor, cu dulceaţa strugurilor care se strâng acum de prin vii, semn că oamenii îşi văd de treburile lor şi au prins drag de acest loc. Cum se întâmplă peste tot, la mijlocul lui septembrie, în şcoala încă neterminată, care mai miroase şi acum a ciment proaspăt, a sunat clopoţelul. Băncile sunt pline de prichindei care descifrează tainele învăţăturii şi care sunt aşa de mici încât nici nu au apucat să vadă Dunărea revărsată peste sat, catastrofa inimaginabilă rămând doar o tragedie trăită de părinţii lor, traumatizaţi, cu răni greu vindecabile. Pentru ei, lumea începe şi se leagă doar de acest sat, Rastul Nou.
Dacă în urmă cu câţiva ani, căsuţele albe din Rastul Nou – ale „sinistraţilor”, cum li se spunea – păreau doar nişte clădiri impersonale, acum locul nu mai seamănă cu nimic. Timpul a produs schimbări peste tot. Curţile sunt îmbrăcate în bolţi tinere de viţă-de-vie, care încep să-şi piardă frunzele, iar pe petice de pământ, aproape toată vara, au înverzit şi au rodit grădinile de legume. Pe la porţi, ici şi colo, vezi flori de toamnă şi copăcei tineri, care au început să-şi formeze coroanele şi promit să facă umbră în vară. Deşi norii umbresc cerul, este o toamnă blândă pe care oamenii locului o trăiesc aşa cum ştiu şi cum simt. Ieşind din câmpurile dezgolite, câte o căruţă, încărcată vârf cu coceni uscaţi de porumb, o coteşte pe asfalt şi o ţine drept spre sat. E vremea recoltelor şi oamenii aleargă să o agonisească şi să o pună la adăpost, până nu vin ploile.
Clopoţelul a răsunat vesel
Fiindcă un sat trăieşte şi prin copiii săi, generaţia care va popula satul în următorii ani, ne-am arătat dornici să trecem pragul şcolii. Şi da, localitatea Rastul Nou are o şcoală, una nouă ca tot ce s-a construit acolo şi care, în ciuda faptului că nu este încă terminată, te întâmpină cu căldură. Abia mai târziu am înţeles, după ce am discutat cu primarul localităţii, Iulică Silişteanu, şi după ce am cunoscut cadrele didactice, de unde vine acest sentiment: din faptul că a fost nevoie ca fiecare să depună mult suflet şi perseverenţă ca locul acesta să se ridice din nimic. Aşa se face că atunci când calendarul s-a oprit la foaia zilei de 11 septembrie, clopoţelul a sunat vesel şi în şcoala cea nouă. Cei 253 de copii, de la clasele I-IV, cei mai mici cu părinţii de mânuţe, se aflau în curte şi trăiau emoţiile începutului de an şcolar. O observaţie: Rastul Doljului are şi o zi de mâine.
Ora de matematică, într-o clasă luminoasă
La etajul I, într-o sală de clasă inundată de lumina ce pătrundea printr-un şir de ferestre mari, clasa a III-a descifra, ieri, tainele matematicii. La tablă, era elevul George Bulgaru, singurul dintre toţi cei 24 de elevi care a îndrăznit să mărturisească faptul că iubeşte matematica. Sub supravegherea atentă a domnului învăţător, Ştefan Ciupitu, băieţelul tocmai rezolva un şir de cifre mari, aruncând, din când în când, o privire peste umăr ca să primească încurajările fără de care nu putea trece mai departe. În bănci, toţi ceilalţi colegi scriau meticuloşi în caietele îngrijite, învelite în coperte colorate. Aflăm repejor că domnul învăţător este foarte exigent în privinţa modului cum trebuie păstrate manualele şi caietele pentru studiul la clasă şi acasă, iar fiecare elev trebuie să se conformeze. „Aşa se învaţă respectul pentru învăţătură”, ne dezvăluie crezul său Ştefan Ciupitu, dascăl experimentat, cu mulţi ani la catedră.
Un învăţător exigent
În primele bănci, chiar lângă catedră, două fetiţe frumoase şi cuminţi. Au fost aşezate împreună fiindcă sunt bune prietene, dar şi pentru că sunt elevele cu cele mai bune rezultate la învăţătură. Împărtăşesc aceeaşi pasiune pentru limba română, iar anul trecut, Andreea chiar a participat la Olimpiada de Limba română, ajungând să aibă participare la faza judeţeană. „Sunt nişte copii foarte cuminţi şi isteţi. Mă ascultă şi nu trebuie să le explic de mai multe ori fiindcă înţeleg repede”, îşi laudă învăţătorul întreaga clasă, care îl ascultă, tăcută şi atentă la ce tot ce spune. Conform orarului, miercuri este pentru ei cea mai grea zi, trebuie să termine cursurile la ora 13.00, iar ultima este matematica, materia cea mai dificilă. Când părăsim clasa, cu impresia că micuţii se află pe mâini bune, toţi elevii dintr-a III-a se ridică în picioare şi rostesc într-un glas „Bună ziua!”. Exersat în fiecare zi, corul vocilor este perfect şi ne furnică pe şira spinării.
Rastul Nou, clădit pe perseverenţa unui primar
Ca întregul sat, care legat pentru totdeauna de tragedia inundaţiilor produse de Dunăre, şi şcoala cea nouă din Rastul Nou are povestea ei – tristă, dar totuşi plină de umanitate. Primarul localităţii, Iulică Silişteanu, cel care şi-a văzut sătenii cuprinşi de ape, a făcut tot posibilul să nu îi lase pe drumuri. Căsuţele noi care formează acum satul au răsărit pe un loc înalt, ales la 5 kilometri de Rastul Vechi, şi datorită perseverenţei sale. La fel, s-a întâmplat şi cu şcoala. „Iniţial, am plănuit să fie sediu de primărie. Curând am înţeles că oamenii îşi vor creşte copii acolo şi, deci, vor avea nevoie de o şcoală. Ne-am schimbat planurile şi am decis să amenajăm totul pentru o şcoală funcţională”, povesteşte primarul Iulică Silişteanu, implicarea putând să o citeşti şi din tonul vocii. Cu banii obţinuţi de la guvern pentru „sinistraţi”, s-a ridicat clădirea la roşu şi, în ciuda insistenţelor, fondurile care au fost venit mai apoi nu au mai fost aşa de mari. Aşa că oamenii s-au văzut nevoiţi să se descurce singuri.
Cele 35 de braţe de muncă
„Am muncit mult în astă-vară, cam o lună şi jumătate, că mi-am ridicat şi glicemia la 200”, glumeşte, în stilul mucalit, primarul Iulică Silişteanu, pe care toată lumea şi-l aminteşte cum a fost nevoit să gestioneze prăpădul din 2006 „într-un picior”, cum se spune, întâmplarea făcând să aibă atunci piciorul în gips. „Dar am reuşit să avansăm destul de mult şi copiii au condiţii să înveţe”. După o pauză scurtă, continuă apăsat: „Esenţa lucrurilor a fost ca aceşti copiii să înveţe într-un singur schimb, de dimineaţa. Şi aşa, cu sprijinul celor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, am organizat lucrurile în aşa fel încât cei de la clasele I-IV să înveţe în Rastul Nou, fiindcă mulţi sunt născuţi aici, iar cei de la clasele V-VIII, la şcoala din Rastul Vechi. Cu lucrările ne-a fost mai greu fiindcă nu prea sunt bani. Dar ne-a descurcat şi aici”, explică primarul, cu părul albit de belele vieţii, dar capabil încă să surâdă des.
Un pariu reuşit
Modul cum a fost pregătită şcoala ca să îi întâmpine pe copii este demn de toată lauda. Finisajele migăloase, tâmplăria şi celelalte lucrări de interior de care de care a fost nevoie au fost făcute de o echipă de muncitori din sat, care a lucrat în contul banilor pe care îi ridică de la primărie sub formă de ajutor social. „Ai lui Gheară, ai lui Ghimpe, Trăistaru şi alţi băieţi foarte muncitori, care au lucrat toată vara ca să pregătească această şcoală. Ei au tencuit, au drişcuit, au turnat şapele, ne-au ajutat la tâmplărie. Şi nu le-am dat nici un ban, decât ajutorul social”, spune primarul Iulică Silişteanu. Cele 35 de braţe de muncă nu sunt constructori de meserie. După ce Dunărea s-a retras şi s-a arătat dezastrul din Rastul Vechi, aceşti oameni şi-au suflecat mânecile şi au început să repare pe la case. S-au calificat la locul de muncă şi ei sunt cei care, acum, dau o mână de ajutor primarului pentru a pune la adăpost …viitorul localităţii.
Odată cu venirea toamnei, clopoţelul a răsunat, cum spuneam, în curtea şcolii, care şi-a deschis larg porţile, fără a arăta toate zbaterile de până atunci şi lăsând ochilor copiilor doar pereţi albi şi curaţi, ferestre luminoase şi băncuţe noi din lemn pe care îi aşteptau manualele. Acum, la o săptămână, microbuzul şcolar îi transportă pe copii între cele două sate şi toată lumea e mulţumită. S-ar putea spune că Rastul Nou este, încă o dată, un pariu reuşit. Școla nouă din Rastul Nou este un reper al aşezării. Și un semn tonic că viaţa comunităţii şi-a revenit, de ani buni, la rosturile sale.
