Lukaşenko va avea soarta lui Ianukovici?

0
309

După reanexarea Crimeei de Rusia şi ingerinţa militară în estul Ucrainei, un curent de aer rece a tuşat relaţiile bilaterale, pe care Belarusul le avea cu „marele frate” de care îl legau diverse acorduri multi-laterale, precum Comunitatea statelor independente (CEI) creat în 1991, Tratatul de securitate colectivă, fondat în 2002, Uniunea economică euro-asiatică, în vigoare de la 1 ianuarie 2015. Primul partener comercial al Belarusului (26,1 miliarde dolari în 2016, faţă de 6,5 miliarde în 1996), Rusia a acordat importante subvenţii indirecte sub formă de credite de stabilitate sau tarife preferenţiale la livrările de hidrocarburi. Sume care se ridicau, pentru perioada 2002-2015 la 80 de miliarde dolari. Minskul şi Moscova sunt parteneri strategici în domeniul militar, prin crearea Grupului regional inter-arme în 1999 şi a unui sistem de apărare aeriană în 2011. Criza ucrainiană a pus Minskul însă într-o altă abordare faţă de vecinul său. Încât noua doctrină militară, în vigoare după iulie 2016 lansează puterile occidentale, dar şi Rusia fără a fi desemnată între vecinii capabili de operaţii asimetrice. Din septembrie 2014 Minskul a introdus un regim pe „teritoriul frontalier” cetăţenilor ruşi. Mai mult, guvernul de la Minsk s-a arătat îngrijorat de dominaţia de consistenţă a mediei ruse în ţară şi în mai 2016 vicepremierul Igor Buzovski a calificat programele şi emisiunile ruseşti, care reprezentau 65% din conţinutul programelor de televiziune ca „îngrijorătoare” din punct de vedere al culturii naţionale”. Încet, încet, promovând o autonomie vizibilă, Minskul a căutat normalizarea relaţiilor cu Bruxelles-ul. În criza ucrainiană s-a arătat un mediator indispensabil, găzduind negocierile menite a regla conflictul armat din Donbas. Încât Bruxelles-ul a ridicat la 15 fevruarie 2014 sancţiuni pentru 170 de persoane şi 3 anteprize publice şi private care datau de la începutul anilor 2000 şi îşi aveau originea în refuzul lui Lukaşenko de a se plia pe cererea de alegeri libere şi respectarea drepturilor omului. Acest dialog a permis Minskului să obţină anumite facilităţi în domeniul economic din partea Bruxelles-ului, precum reducerea barierelor la exportul de mărfuri, asistenţă la obţinerea de credite de la FMI. Mai mult, în 2016 Minskul şi UE au semnat un parteneriat pentru mobilitate, vizând facilitatea circulaţiei persoanelor, descurajarea migraţiei necontrolate şi a traficului ilicit. Candidat din 1993 la Consiliul Europei, Minskul a rămas… la porţi. Un război comercial cu Rusia s-a făcut simţit în 2016, din cauza livrărilor de gaze destinate Belarus. Mai exact Minskul a refuzat să plătească 132 de dolari la mia de metri cubi oferind doar 73 de dolari, motiv pentru care Moscova a replicat prin reducerea sensibilă a livrărilor. Altă neînţelegere: importurile Rusiei via teritoriul Belarus, de produse agro-alimentare provenite din UE, din cauza embargoului reciproc impus de cele două părţi. Reglementările în vigoare, în Uniunea econimică euro-asiatică au permis Belarusului să reexporte anumite produse (brânzeturi, legume, fructe, peşte, fructe de mare) cu condiţia transformării sau recondiţionării pe teritoriul său. Potrivit datelor vamale, Belarus a exportat în 2015 de cinci ori mai mulţi cartofi şi ciuperci, decât a produs. În octombrie 2016 serviciul rus vamal a acuzat importul de sute de mii de litri de lapte polonez, pentru reexportare după recondiţionare. Este evident că Belarusul a încerat să păstreze o distanţă atât faţă de Rusia cât şi de NATO. Cel de al 6-lea mandat de preşedinte al ţării, obţinut la 9 august de Alexandr Lukaşenko a scos lumea în stradă în semn de protest şi un vânt de revoluţie colorată se face resimţit în toată ţara. Mii de persoane, după anumite date circa 3000 s-au adunat în faţa televiziunii publice din Minsk pentru a protesta contra realegerii preşedintelui aflat la putere din 1994, cerând adevărul despre represiunea împotriva opozanţilor. Tot mai izolat pe plan intern dar şi extern, Alexandr Lukaşenko s-a întreţinut cu Vladimir Putin după cum informează agenţia publică Belta. Alianţa tradiţională cu Moscova era deja fisurată. Până în prezent Kremlinul s-a ţinut departe de această criză politică. Chiar când diplomaţia rusă a fost acuzată de tentative de ingerinţă în campania electorală, Moscova a păstrat tăcerea. Kremlinul n-a exprimat oficial susţinerea pentru Alexandr Lukaşenko. Deşi cotidianul Nezavissimia Gazeta a subliniat costul financiar al unei rupturi. Minskul anunţase arestarea a 33 de mercenari membri ai grupului paramilitar Wagner considerat ca apropiat de Kremlin. În disperare, Alexandre Lukaşenko, aidoma lui Viktor Ianukovici a acuzat Polonia, Olanda, dar şi pe Alexei Navalni şi Mikhail Kodorovki, doi opozanţi ai Kremlinului. Potrivit lui Likaşenko ţara se află în faţa unei revoluţii în culori, cu implicarea unor elemente de afară. Consiliul European a cerul dialog cu societatea civilă, în urma discuţiilor cu Vladimir Putin „nici una din părţi nu va interveni acolo”. Adică nici UE nici Rusia. E clar că Alexandr Lukaşenko, după ce a încercat să joace şah cu Moscova, s-a văzut impins de la masă. Fiindcă Vladimir Putin ţine totuşi la o aparenţă de democraţie, dialog, echilibru, poate scoate şi vaccinul anti-Covid. Fără a rămâne indiferent, chiar deloc, la succesorul lui Alexandr Lukaşenko.