Decar brazilian pentru Universitatea

0
330

În vârstă de 24 de ani, Gustavo Di Mauro Vagenin a evoluat în Serie C1, la Salernitana, Novara şi Messina

brazilianAl treilea post din cele cinci „de criză” anunţate de Gigi Mulţescu la venirea la Craiova, a fost completat. După portarul Calancea şi atacantul Rambe, Universitatea Craiova îl va achiziţiona pe mijlocaşul brazilian Gustavo Di Mauro Vagenin. În vârstă de 24 de ani şi doar 1,72 metri, acesta a evoluat în ţara natală doar la nivel de juniori, la clubul Audax Gremio, iar de la 19 ani a plecat în Italia. A evoluat în ultimii cinci ani în Serie C1, eşalonul al treilea din „Cizmă”, pentru formaţii din sudul ţării, precum Salernitana, Lecce şi Messina, dar şi în nord, la Novara, el fiind liber de contract din vara aceasta, condiţia de bază pentru a putea fi adus în Bănie. Stângaciul de 24 de ani va fi noul decar al Universităţii Craiova. În cele trei sezoane în care a evoluat la Salernitana, Vagenin a jucat 68 de meciuri şi a marcat 16 goluri. Pentru Novara a jucat un sezon, în care a bifat 15 prezenţe şi a înscris o dată, la Lecce a jucat un retur, în care înscris un gol, iar anul trecut, în cele 27 de partide disputat în tricoul Messinei a marcat 9 goluri. În 2013, el a fost în lotul lărgit al naţionalei universitare a Italiei, dar nu a mai participat la Universiada din Rusia. Mijlocaşul are o tehnică bună în regim de viteză şi un şut remarcabil de la distanţă, iar în ciuda gabaritului scăzut a marcat câteva goluri şi cu capul. În schimb, Vagenin nu participă foarte mult la faza de apărare şi este cam individualist. Anul trecut s-a clasat pe locul 8 cu Messina, în Serie C1, fiind coleg cu fundaşul român Ionuţ Filip, care a evoluat la Săgeata Năvodari, Delta Tulcea şi Gloria Buzău.