Concurs naţional de biciclete, la Craiova

0
624

Mâine, în Piaţa “Mihai Viteazul” din Craiova se va desfăşura , începând cu ora 10:00, cea de-a X-a ediţie a Competiţiei Naţionale “Cupa DHS”, dedicată elevilor de gimnaziu. Concursul este organizat de Eurosport DHS, cu sprijinul Raiffeisen Bank şi Ford România, la el participând 160 de elevi, din 40 de echipe, practic finaliştii fazei judeţene, care a avut loc în perioada 4 aprilie – 7 iunie, la ea participând peste 4.300 de elevi din toată ţara. Alături de organizatori vor participa, ca parteneri, ISJ Dolj, IPJ Dolj, Clubul Sportiv “Silver Fox”, DJST Dolj, Societatea Naţională de “Crucea Roşie”, Consiliul Judeţean Hunedoara, Primăria Municipiului Craiova. În cadrul competiţiei, concurenţii trebuie să treacă prin două probe: una teoretică – cunoaşterea regulilor de circulaţie, cunoştinţe despre despre istoria bicicletei, precum şi despre modele produse de organizatori – şi una practică – parcurgerea unui traseu în poligon, în şaua bicicletei. Echipele sunt mixte, fiind compuse din doi băieţi şi două fete. Proiectul îşi propune să promoveze atât un mod de viaţă sănătos, prin mişcare, cât şi să ajute la prevenirea producerii de accidente de circulaţie în rândul elevilor, prin însuşirea corectă a regulilor de circulaţie şi prin respectarea lor. Pe termen lung, ţelul acestui tip de proiecte este creşterea numărului de cercuri şi cluburi de ciclism şi ciclo-turism pe lângă şcolile din România.