Un editorial sălciu în Charlie Hebdo!

1
91

Conducerea publicaţiei satirice „Charlie Hebdo” s-a simţit vexată după „viile reacţii de indignare în România”, în urma caricaturii cu Simona Halep, şi a revenit, ieri, cu un editorial polemic intitulat „Je ne suis pas Charlie Halep”. Sunt menţionate, în cuprinsul textului, câteva titluri, considerate mai belicoase din presa română, şi, evident, accentuată lipsa de umor, care se face resimţită în Europa şi în România. Asta opinează semnatarul articolului, nu altul decât redactorul-şef al publicaţiei, Riss. Nu îl contrazicem noi, fiindcă o face mult mai inspirat, Paul Morand, el considera „România – verişoara noastră”, iar alţi confraţi o numeau „sora noastră latină”, scriitor şi diplomat, ministrul legaţiei franceze (1943-1944) la Bucureşti, în cartea sa „Bucureşti”, apărută sub acelaşi titlu în 1935, la Editura Plon din Paris, şi mai anii trecuţi (2015), în traducere la Editura Humanitas. Paul Morand s-a căsătorit în 1927 cu prinţesa Elena Şuţu, femeie frumoasă din cale afară, după moartea soţului acesteia, prinţul Dimitrie Şuţu, ataşat militar la Paris. Se spune că Elena Şuţu era fermecătoare, din moment ce devenise prietena şi confidenta lui Marcel Proust, şi făcea parte din grupul aristrocraţilor români care trăiau la Paris – fraţii Bibescu, Anne de Noilles, Elena Văcărescu, Matyla Ghyka etc. „Românii suferă de un complex de superioritate resentimentară” („O insulă de latinitate într-o mare de slavi”), spune autorul editorialului. Numai că greşeşte. Spiritul românesc luminează Capitala Luminilor şi la începutul secolului trecut, într-o perioadă de numai 8 ani, patru români (Carmen Silva, George Bibescu, Elena Văcărescu şi George Bengescu) şi-au văzut operele încoronate de Academia Franceză. Să-i cităm, fiindcă suntem obligaţi, pe Constantin Brâncuşi, Eugen Ionescu (Eugene Ionesco), Elvira Popescu, Tristian Tzara, Panait Istrati şi am putea continua, fiindcă prezenţa românilor la Paris este ca o „coloană fără sfârşit”. Dar discuţia e lungă. Cei de la Charlie Hebdo, alături de care a fost o lume întreagă, cu trei ani în urmă, înconjuraţi cu o empatie fără margini, exagerează când cred despre ei că au fost dotaţi, în exclusivitate, de la antură, cu un umor în exces, umorul fiind considerat „umbrela înţelepţilor”, „zâmbetul filosofiei” sau „agerimea spiritului ” ş.a.m.d. Se supralicitează. Pot fi încredinţaţi că, nu umorul de bună calitate, chiar rafinat, lipseşte românilor. Mai degrabă norocul. Cu caricatura reprezentând-o pe tânăra jucătoare Simona Halep – lidera mondială, de mai multe săptămâni –, ţinând în mâini trofeul repurtat, în premieră, la Roland Garros, şi exclamând „Feraille, Feraille” nu au rupt gura târgului, cum se spune, desenul lor fiind mai degrabă o formă de „terorism” al neobrăzniciei, un damf rasist de joasă speţă. Motiv pentru care au generat doar valuri de indignare, iritare şi ce a mai fost. Ce au primit pe reţelele de socializare de la „românii lipsiţi de umor”, să sperăm că le ajunge. Un avanpost al libertăţii de expresie, cum se consideră, am văzut că o citează şi pe ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, care a spus cam acelaşi lucru, nu presupune şi un exces de golănie, fiindcă pontul cu rromii care străbăteau oraşe ale ţării strigând „cumpărăm fiare vechi” e prea străveziu. Cei de la Charlie Hebdo – am înţeles că plătesc acum între 1 milion şi 1,5 milioane euro pentru securizarea sediului – cred numai lucruri bune despre ei. Şi e treaba lor. Mult mai inspiraţi erau dacă produceau un desen, de pildă, cu tenismenii şi tenismenele lor la Roland Garros, unde doar Garcia Caroline (locul 6 WTA) a ajuns până în optimile de finală. În rest… prăpăd. Şi pentru prima dată, o spune Guy Forget, directorul Roland Garros-ului, la tenis masculin, nici unul nu a ajuns în optimile de finală. Când Kristina Mladenovici, marea speranţă franceză e pe locul 56, şi Cornet Alize pe locul 41, motivele de băşcălie nu sunt în altă parte. Editorial lui Riss se încheie apocaliptic: „Am avut criza greacă, a fost criza Brexit, azi avem criza migranţilor. Dar un alt flagel ameninţă construcţia europeană: criza umorului”. Ieşim din ea, fără să ne salveze… Charlie Hebdo. De asta poate fi sigur autorul editorialului pomenit.

1 COMENTARIU

Comments are closed.