Grădina cu butorci din curtea poetului Mihailo Vasilievici

Kladusnica este una din cele mai vechi localităţi din comuna Kladova. Un colţ de rai aş putea spune, după verdeaţa cu care este înzestrat satul şi după ospitalitatea oamenilor de acolo. Am hoinărit câteva ore pe străduţele pietruite ale localităţii din Valea Timocului, într-o zi de duminică, şi nu în oricare zi, ci într-una de alegeri prezidenţiale. La capătul unei alei pietruite, unde se simte adierea Dunării, este casa lui Mihailo Vasilievici, poet sensibil la toate seismele, simpatic şi rebel, empatizând patriotic, rătăcit prin Valea Timocului, cu un mesaj acut, dens în ecouri. Ce putea să facă un artist de talia lui Mihailo decât să-şi transforme locuinţa într-o casă etnografică familială. Este greu de povestit în cuvinte ce poţi găsi în curtea lui Mihailo Vasilievici…

Oamenii stăteau la casele lor, nişte gospodării înstărite, semn al hărniciei şi al bunului gust desăvârşit. Salutau respectuos, în limba română, pe toţi aceia care treceau pe acolo. Dacă era timp de zăbovit, erai invitat cu mare drag şi în curte, să le vezi casa, curtea, grădina de zarzavaturi şi livada. Îţi este foarte greu să crezi că nu ai mai trecut niciodată pe acolo, că ar fi prima oară şi că eşti primit cu atâta dragoste în priviri şi în gesturi. Se spun cuvinte mari, iar ochii oamenilor din Kladusnica ar vrea să spună şi mai multe. Nu sunt gălăgioşi, îşi plâng dorul într-o mare linişte, profundă aş putea spune.

Nouă volume scrise în limba română

Satul e gospodărit ca la carte. Constaţi asta chiar înainte de a-l cunoaşte pe românul numărul unu al localităţii, un poet cu suflet mare şi cald, care m-a primit în curtea şi în casa sa ca pe o rudă apropiată. Mihailo Vasilievici este o personalitate exuberantă, şi asta pentru că, prin versurile sale, îşi strigă deopotrivă nemulţumirea şi o dorinţă şi mai mare. Mihailo, cum îi spun apropiaţii, vrea să devină cetăţean român, cu acte în regulă. În suflet nu se mai poate spune, acolo emană cea mai aprigă adiere de românism, dar ar vrea să fie şi pe hârtie. M-a cucerit pe deplin cu farmecul său, cu mândria de a fi şi gândi româneşte, cu talentul său de a creiona poezii numai în limba română. Mihailo spune că este o plăcere, o terapie să creezi poezii în limba română, pentru că limba noastră este melodioasă, cristalină, iar versurile se unesc de minune, se împrietenesc şi îşi cer singure dreptul la tipar. Cochetează şi cu politica. Este membru al Mişcării Democrate a Românilor.

La al doilea mandat de primar şi cu proiecte multe pentru al treilea

El a fost ales de comunitate să fie primarul, liderul de necontestat. Poetul nostru este o voce în satul său şi asta pentru că, deşi funcţia de primar acolo nu este retribuită, Mihailo a fost ales pentru a doua oară de comunitate să-i gospodărească şi o face foarte bine. „Sunteţi aici, astăzi, să vedeţi cum merg alegerile. După părerea mea, vor lua democraţii. Boris Tadici va câştiga. Acum, aici, la mine în sat, eu sunt din Mişcarea Democrată a Românilor, formaţiune politică cu sediul în Zaicear, iar de mai bine de opt ani sunt într-o coaliţie cu democraţii lui Tadici. Să ştiţi că ne-au ajutat financiar. Săptămâna viitoare această alee va fi asfaltată. Este un sat foarte vechi. De când sunt primarul satului Kladusnica am ridicat biserica, am modernizat Casa Tineretului. Aici primarul nu primeşte bani, eu doar îi reprezint pe oamenii din comunitate mea. Sunt la al doilea mandat, iar satul are deja canalizare şi apă curentă. În 2013, dacă iese Tadici, în seara asta (n.r. – ieri-seară), vom avea asfalt peste tot. Eu mai am un an din acest mandat şi după aceea mai văd, dacă voi fi sau ba, din nou nominalizat de comunitatea mea să-i reprezint…”, încearcă Mihailo să-şi creioneze în câteva cuvinte cariera politică şi administrativă. Aici lucrurile par simple…

„Ca să foloseşti cartea, trebuie să înveţi limba”

Dar, Mihailo începe să vibreze atunci când trecem la subiectul său de suflet: poezia. Născut în Kladovo, poetul Vasilievici este în acelaşi timp şi preşedintele Consiliului parohial al Bisericii „Sf. Treime” din Kladusnica Are publicate nouă culegeri şi este membru al Uniunii Scriitorilor din Serbia. Scrie numai în limba română, în ciuda faptului că este absolvent al Facultăţii de Limba Sârbă de la Belgrad, şi spune că este o binecuvântare să foloseşti această limbă minunată. Poeziile sale sunt şi de dragoste, dar şi ideologice. De exemplu, în ultimul său volum, „Maşina de bătut”, apare în mod apăsat un filon puternic patriotic, bun de dat exemplu liderilor politici din România, care doar se bat cu pumnul că sunt patrioţi, dar care, dincolo de Parlament, rămân reci la problemele românilor din Transilvania sau ale celor din Valea Timocului. „Limba română este limba cu care m-am născut. Noi de aici, românii din Valea Timocului, mergem la şcoală cu doi ani mai mult decât sârbii. Un an până mergem în prima clasă, ca să învăţăm limba sârbă, iar după aceea, când terminăm liceul, de exemplu, studenţii noştri care vor să meargă la facultate şi ei mai merg un an în plus la studiu, dar de data asta ca să înveţe limba română. Deci, noi facem doi ani în plus. Ni se aduc cărţi, dar, din păcate, noi nu ştim ca să citim. La Kladova, am auzit că acum se deschid şcoli unde se va studia şi chineza, numai limba română nu. Care este problema?! Păi ţara-mamă trebuie să pună mâna şi să vadă care e problema. Eu am peste 50 de oameni care vor să vină la cursuri de limba română. Peste 265 de localnici din Kladova au magazine în Severin. Vă daţi seama că oamenii au nevoie să înveţe limba română aici, dar noi nu avem profesori. Sunt 164 de femei căsătorite în Kladova cu bărbaţi din partea locului. Şi fiecare familie are câte doi-trei copii. Ei au nevoie să înveţe limba română…”, o spune apăsat, dar uşor nervos, Mihailo Vasilievici.

Unică în Europa

Casa etnografică familială este o altă dovadă de iubire şi respect faţă de tot ceea ce înseamnă obiceiuri şi tradiţii româneşti. Aici, Mihailo păstrează sute de exponate care trezesc un interes mare pentru locuitori, precum şi pentru specialiştii din aceea parte a Serbiei. Are ca scop conservarea valorilor etnografice din acest colţ de rai. „Am început să adun toate obiectele acestea pe care le vedeţi aici, de când aveam vreo 10 ani. Eram în clasa a IV-a. Colegii mei se alergau şi jucau fotbal. Eu aveam această pasiune să colecţionez fel şi fel de obiecte. Bunica mă certa când vedea că aduc totul în casă. Le-am şters, le-au refăcut şi le-am aşezat la loc de cinste, pe fiecare în parte, cu rostul lor”, ne-a povestit Mihailo, mândru că îi admiram muzeul. Poetul are multe alte hobby-uri. După ce ne-a colindat prin toată istoria, vizitând fiecare colţ al casei etnografice, am trecut la ceva şi mai special, unică în Europa, grădina de butorci. „Aici avem butorci de rădăcini, este o grădină cu rădăcini. Nu o să mai vedeţi la nimeni aşa ceva. Pentru unii sunt doar nişte butorci bune de făcut focul, pentru mine fiecare butoarcă de acest gen are configuraţia ei. Uitaţi, una are chip de căprioară, alta e caracatiţă ş.a. Vin foarte mulţi să viziteze gradina, după care pleacă şi nu înţeleg mare lucru din limbajul butorcilor. Ele transmit mesaje, pe care doar el le ştiu codul…” a spus Mihailo.