Unii sunt tineri şi n-au experienţă, iar asta e o mare problemă, pentru că toată lumea cere. Alţii au trecut de prima tinereţe, au destui ani de muncă în spate, dar nu în meseria care trebuie, care se caută pe piaţa muncii, şi nimeni nu are răgazul să-i înveţe. Mai e o categorie, a celor care, din diverse motive, au abandonat de timpuriu şcoala şi nu au nici un fel de calificare. Pentru toţi găsirea unui loc de muncă pare aproape un vis. Unul din ce în ce mai îndepărtat. Continuă să întrebe în stânga şi în dreapta, dar, cu fiecare răspuns negativ, speranţa moare câte puţin. Au copii de hrănit, de îmbrăcat, şi, până una-alta, nu le pot asigura toate astea decât din alocaţiile lor. Chiar şi aşa, ducându-şi viaţa de pe o zi pe alta, nu-şi permit să abandoneze complet lupta. În urmă cu câteva luni, reprezentanţii Centrului European pentru Promovarea şi Integrarea Romilor (CEPIR) au venit la ei la uşă, în Băileşti, Segarcea şi Bârca, şi le-au povestit despre nişte cursuri de calificare profesională. S-au gândit că n-o să aibă ei de unde să plătească câteva milioane ca să facă rost de o diplomă, oricât de mult le-ar trebui, dar, până să apuce să se resemneze iar, au aflat că nu-i va costa nimic, ba chiar vor primi o subvenţie, în valoare de 1.200 de lei, bani europeni, dacă sunt serioşi şi vin la cursuri, iar, la final, o parte din ei vor fi ajutaţi să se şi angajeze. Şi visul a început, parcă, să prindă contur.
Lunile s-au scurs, ei au trecut prin mai multe evaluări, făcute de un psiholog specializat în psihologia muncii, care au avut rolul de a scoate în evidenţă ce meserii li s-ar potrivi cel mai bine, şi, la final, pentru cei mai serioşi şi hotărâţi să înveţe, a venit şi vestea mult aşteptată: urmează să înceapă cursul. E vorba de 120 de ore de teorie şi 240 de ore de practică. Gabroveanu Valentina Mirela a terminat cursul de cofetar. La cei 43 de ani ai ei, cu trei copii acasă şi un soţ care, de asemenea, nu lucrează, i s-a părut o şansă extraordinară, la care nu merita să dea cu piciorul. Mai ales că în Băileşti, acolo unde stă, e o cofetărie mare, unde au şi făcut practica, şi, dacă a dovedit că se pricepe la prăjituri, are şanse să fie angajată. A tot încercat până acum să-şi găsească de lucru, dar “patronii se plâng ba că nu am experienţă, ba că nu am studii superioare”. În aceeaşi situaţie se află şi colega de curs a Valentinei, Pădureanu Mariana, deşi e mult mai tânără – 35 de ani, şi cu putere de muncă. Dar unde să munceşti, când totul în Băileşti pare a fi mort? Are doi copii, din alocaţiile cărora trăiesc toţi patru, pentru că nici soţul nu lucrează.
„Din 1995 îmi tot caut de lucru şi nu găsesc”
Ion Segărceanu, tot din Băileşti, a decis să-şi încerce norocul la cursul de agenţi de pază, că a văzut că se caută. Are 45 de ani şi, după divorţ, a rămas cu trei copii minori în întreţinere, aşa că are nevoie de un loc de muncă precum de aer. „Trăim din alocaţia copiilor. Nu am putut să mă angajez până acum, că nu a avut cine să stea cu ăi mici, dar acum nu se mai poate. Am văzut că în domeniul ăsta se mai mişcă ceva, se caută agenţi de pază, şi m-am bucurat că am fost primit la curs”, mărturiseşte acesta. Pe Căldăraru Ilie l-am întâlnit la cursul de instalator apă-canal de la Bârca. Ne-a spus că are 44 de ani şi 4 copii acasă. „Am fost plecat în străinătate, dar m-am întors. Din 1995 îmi tot caut de lucru şi nu găsesc. Venitul în familie e foarte mic şi nu reuşim să ne descurcăm. Cursul ăsta e o nouă şansă pentru mine. Sper să fie cu noroc”, a povestit acesta.
Lucrul pe la vecini pe acasă, singura şansă de a câştiga un ban
Cerasela Albişoru, tot din Bârca, a ajuns la 27 de ani şi nu a lucrat nici o zi, pentru că nu a găsit. Asta deşi a terminat liceul pedagogic. S-a gândit că singura şansă pentru ea este să se recalifice şi s-a înscris la cursul de frizer. I-a plăcut foarte mult. A auzit că, datorită ajutorului dat de primăria din localitate, în comuna lor urmează să se deschidă o frizerie, prima de altfel, şi speră să se numere printre norocoasele care vor lucra aici. Ajungem la Segarcea, unde îl întâlnim pe Ionel Băcelan, de 48 de ani. Are 5 copii şi toată viaţa a lucrat la CFR. „Am rămas şomer de şase ani şi tot de atunci îmi caut de lucru. Nu găsesc nimic. M-am gândit să fac cursul de zidar-pietrar-tencuitor, că, de bine, de rău, în domeniul ăsta se mai găseşte de lucru. Trebuie să trăim şi noi”, spune Ionel Băcelan. Florin Stancu are doar 24 de ani, dar provine dintr-o familie cu grave probleme socio-economice, aşa că e musai să-şi găsească de lucru. A terminat liceul, dar asta nu pare să-l ajute prea mult. Nici faptul că e un băiat cuminte şi muncitor. „Lucrez cu ziua pe la oameni pe acasă, le tai lemne, sap unde e nevoie, ca să fac rost de bani. Am făcut cursul de lucrător în cultura plantelor ca să am şi eu o calificare şi să învăţ să cultiv pământul cum trebuie. Mi-a plăcut tare mult” a mărturisit el.
Vicepreşedintele CEPIR Mirela Sandu (foto): „Cursurile de calificare profesională au început în luna februarie şi s-au încheiat acum, în mai, cu susţinerea unui examen, care a avut două probe: una scrisă şi alta orală. Au fost nişte cursuri foarte serioase, la care prezenţa a fost obligatorie, am avut pretenţii mari şi de la lectori, pentru că ne-am dorit ca oamenii să înveţe cu adevărat ceva, care să-i ajute să se angajeze, nu doar să le dăm o hârtie la final, cu care să nu aibă ce face. La Băileşti am organizat cursuri de cofetar, agent de pază şi confecţioner, la Segarcea de ospătar, lucrător în cultura plantelor şi zidar-tencuitor-pietrar, iar la Bârca de instalator apă-canal, frizer şi lucrător în cultura plantelor. Fiecare cursant are de la noi, pe lângă subvenţia de 400 de lei pe lună, ceea ce înseamnă 1.200 de lei în total, suportul de curs şi rechizitele necesare, precum şi echipamentul pentru efectuarea practicii: salopetă, încălţări, cască – unde a fost cazul – şi ustensile. Vreau să vă spun că oamenii s-au înghesuit să se înscrie la cursurile noastre, acesta fiind motivul pentru care am depăşit numărul de cursanţi pe care ni-l propusesem iniţial, adică 135. S-au mulţumit chiar să nu primească nimic – nici subvenţie, nici suport de curs, nici echipamente, pentru că, prin proiect, am avut finanţare asigurată doar pentru acele 135 de persoane – numai să-i luăm şi pe ei. Ne-am dat seama că era mare nevoie de astfel de cursuri în cele trei localităţi şi ne-am bucurat că am venit aici. Un lucru important de subliniat: cursurile s-au ţinut în localităţile menţionate, pentru a nu-i pune pe drumuri pe oameni”.
Proiectul „Informare şi consiliere în centre urbane mici şi mediul rural” este cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, Axa prioritară 5, Domeniul major de intervenţie 5.1: Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare, şi se adresează locuitorilor din Băileşti, Segarcea şi Bârca. Are o durată de 24 de luni, a început în noiembrie 2010 şi urmând să se finalizeze în octombrie anul acesta.
