Deputatul Constantin Dascălu: „Autorităţile locale şi centrale nu sunt afectate de evoluţia francului elveţian”

1
334

Deputatul Constantin Dascălu a precizat ieri, într-o conferinţă de presă, susţinută la sediul PNL Dolj, că eliminarea de către Banca Elveţiei a cursului pentru francul elveţian afectează vreo 75.000 de cetăţeni în România, care au credite în această monedă, dar nu afectează nicio autoritate publică locală sau centrală. „De la început vreau să vă spun că situaţia din România nu este atât de gravă cum s-a întâmplat în alte state, Ungaria sau Polonia. Deci, în România, nicio autoritate locală sau centrală, adică, statul nu are credite în franci elveţieni, iar dintre cetăţenii României care aveau credite în franci elveţieni, o foarte mare parte s-au refinanţat, atunci când s-a modificat regulamentul BNR, în 2011, s-au refinanţat în moneda naţională, în euro sau în dolari, astfel că la nivel naţional, numărul cetăţenilor care mai au credite în franci elveţieni este undeva în jurul lui 75.000”, a spus Constantin Dascălu. Parlamentarul doljean a mai subliniat şi faptul că situaţia nu mai la fel de gravă ca în urmă cu cinci ani, dar cu toate acestea banca trebuia să-şi anunţe clientul care era neinformat despre modul în acre ar putea evolua cursul. „De la început problema s-a restrâns faţă de ceea ce era acum cinci, şapte ani. În al doilea rând, pnl nu este de acord cu politizarea acestei situaţii. Am văzut că toată lumea iese şi dă declaraţii pe această temă, încercând să impună băncilor un anumit comportamt, deoarece este o situaţie de drept privat, este un contract între cetăţean şi bancă. În primul rând banca trebuia să informeze foarte corect cetăţeanul asupra riscului la care se expune. Nu este o obligaţie legală dar cred eu că era o obligaţie în raport cu clientul. Atunci, în 2011, banca trebuia să-şi cheme clienţii şi să discute cu ei”, a mai spus Constantin Dascălu.

1 COMENTARIU

Comments are closed.