Spectacol extraordinar de muzică populară, în centrul Craiovei

0
236

spectacol (1)Un spectacol folcloric extraordinar, susţinut de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova şi invitaţii săi, artiştii Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu Jiu, are loc astăzi, începând cu ora 17.00, în Centrul Vechi al Craiovei. Evenimentul marchează, totodată, sărbătoarea celor 60 de ani ai Televiziunii Române şi 18 ani de existenţă a TVR Craiova.

Îşi dau concursul soliştii Victoriţa Lăcătuşu, Niculina Stoican, Maria Loga, Mariana Ionescu Căpitănescu, Petrică Mîţu Stoian, Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Alexandra Bleaje, Marian Medregoniu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Valentin Sanfira, Roberta Crintea, Cristian Bănăţeanu, Manuela Motocu, Liviu Dică, Ciri Mayer, Aneta Şişu, Georgiana Bîrsac şi Natalia Gorjanu. Li se alătură formaţia de dansuri a Ansamblului Folcloric „Maria Tanase”, condusă de maestrul Ionel Garoafă, şi formaţia de dansuri a Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, condusă de maestrul Valeriu Saraolu.

Acompaniamentul spectacolului va fi susţinut de orchestra ansamblului craiovean, sub bagheta maestrului Nicu Creţu. Accesul publicului este liber.