ÎCCJ: Adrian Duicu, în arest la domiciliu

0
397

Adrian Duicu

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis definitiv, sâmbătă, ca președintele suspendat al Consiliului Județean (CJ) Mehedinți, Adrian Duicu, să fie eliberat din arest preventiv, urmând să fie judecat pentru corupție în stare de arest la domiciliu. Aceeași decizie a fost luată și în cazul lui Ștefan Constantin Ponea, fost șef al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Mehedinți, și Constantin Popescu, om de afaceri și președintele PSD Orșova. Cei trei se aflau în arest din data de 4 aprilie 2014. Sâmbătă, la ieşirea din Penitenciarul Rahova, Duicu a declarat că este nevinovat şi că va proba acest lucru în instanţă. „Cu sigurnaţă voi face faţă în instanţă, fără probleme. Nu sunt vinovat şi sunt sigur că timpul va demonstra că nu sunt vinovat”, a spus acesta. Duicu a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, cumpărare de influență, trei infracțiuni de folosire a influenței și autorității de o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracțiuni de dare de mită, pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite, pentru primire de foloase necuvenite și pentru două infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția. Potrivit DNA, în perioada martie-iunie 2013, Duicu a afirmat față de Ponea, când acesta din urmă era inspector șef al IPJ Mehedinți, că are influență asupra mai multor funcționari publici (membri ai Guvernului, funcționari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, șeful Inspectoratului General al Poliției Române, pe de o parte, și consilierii locali din cadrul Consiliului local al municipiului Orșova, pe de altă parte). În cazul membrilor Guvernului, funcționarilor publici din conducerea MAI și a șefului IGPR, Duicu și-a folosit influența să îl mențină temporar pe Ponea în funcția de inspector șef al IPJ Mehedinți, iar la o dată ulterioară să îl numească într-o funcție de conducere în cadrul IGPR, respectiv director adjunct al Direcției de Ordine Publică, precum și să o numească pe soţia acestuia într-o funcție de conducere în Ministerul Public, arată DNA.